Bashar al-Assad se răzbună după atacul Statelor Unite. Ce-a făcut!
Forţe de securitate ale regimului sirian au intrat sâmbătă în oraşul Douma, ultimul fief al rebelilor în Ghouta de Est, în apropiere de capitala Damasc. Armata siriană a anunţat recucerirea completă a enclavei rebele Ghouta de est de lângă Damasc, informează SANA, agenţia oficială de presă a Siriei.
"Unităţi ale forţelor de securitate internă intră în Douma", a transmis televiziunea de stat, precizând că oraşul rebel va fi eliberat în câteva ore "de prezenţa teroristă", aluzie la combatanţii rebeli.
Anunţul survine în contextul în care SUA, Franţa şi Marea Britanie au desfăşurat la primele ore ale zilei de sâmbătă atacuri în Siria, ca represalii la un presupus atac chimic ce ar fi avut loc în urmă cu o săptămâna în oraşul Douma.
"Toţi teroriştii au părăsit Douma, ultimul lor bastion din Ghouta de est", a afirmat ulterior un purtător de cuvânt al forţelor armate siriene, a cărui declaraţie a fost transmisă şi de televiziunea de stat. Regimul de la Damasc foloseşte termenul "terorişti" pentru a se referi la rebeli, menţionează agerpres.ro.
Luptele din Ghouta şi bombardamentele care au precedat şi au sprijinit pe parcurs ofensiva guvernamentală s-au soldat cu peste 1700 de morţi în rândul civililor, potrivit organizaţiei neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. Majoritatea rebelilor au plecat din Ghouta în urma unor acorduri cu autorităţile siriene şi cu militarii ruşi aliaţi ai preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad.
Ultimii luptători rebeli, cei din grupul Jaish al-Islam, au părăsit Ghouta sâmbătă, după ce Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit au lansat lovituri aeriene împotriva unor obiective implicate în înarmarea chimică a regimului de la Damasc. Represaliile militare occidentale au urmat acuzaţiilor că în oraşul Douma din Ghouta a fost folosit sâmbăta trecută un gaz toxic, care a făcut zeci de victime.
Regimul sirian a respins orice responsabilitate pentru presupusul atac chimic de la 7 aprilie, care, conform unor echipe de salvare, ar fi făcut peste 40 de morţi.
O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat în această dimineaţă, la ora României 4:00, un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc.