Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Bărbați care salvează femei” s-a jucat la Teatrul de Vară

„Bărbați care salvează femei” s-a jucat la Teatrul de Vară
Comentează 7

Ploaia nu i-a speriat pe spectatorii fideli ai Teatrului de Vară Ethos, care s-au prezentat la spectacolul de miercuri, 26 iunie, cu umbrele și pelerine.

Bărbați care salvează femei” este un spectacol-coupé de teatru, primul „sezon” al unui serial teatral de piese scurte. Acest prim „sezon” aduce în prim-plan, în manieră comică, dinamica dintre cele două sexe, prin prisma definițiilor diverse pe care le presupun și conțin atât masculinitatea, cât și feminitatea.

Mitul (sau stereotipul) cavalerului pe cal alb este susținut sau demontat, privit în oglindă sau răsturnat. Au nevoie femeile să fie salvate? Dar bărbații? Salvați de ce anume? Și de către cine? Poate să ne salveze altcineva decât noi înșine, indiferent de sexul cu care ne identificăm (sau nu)? Există salvatori, supereroi, și oameni care așteaptă apariția lor salutară? Spectacolul se joacă, mai degrabă, cu aceste întrebări, fără a-și propune să le răspundă.

Au urcat pe scena din curtea Centrului Cultural Județean Arad actorii Ioana Barbu, Gabriel Hriţcu, Eduard Adam, Doina Antohi.

Galerie foto (54)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite