Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Barajul e aproape. Se poate mai mult? „Încercăm să luăm tot ce putem”

UTA a devenit favorită certă la ocuparea locului de baraj pentru prima ligă., Evident că speranţele pentru prima poziţie există încă, dar aici lucrurile sunt mai complicate.

Barajul e aproape. Se poate mai mult? „Încercăm să luăm tot ce putem”
Comentează 0

Important ste că elevii lui Roland Nagy s-au recuperat corect după eşecul de la Mediaş, şi, ieri, au învins, în stil de mare echipă pe Chindia Târgovişte.

„Veneam după cea mai usturătoare şi grea înfrângere, s-au spus vorbe grele. Însă, echipa noastră însă ştie să joace pe teren, are spirit, spritul UTA-ei şi acest lucru mă bucură. Etapă de etapă, gândul nostru a fost să luăm puncte. Îi felicit pe jucători pentru modul în care au abordat partida, pentru felul cum au muncit la antrenamente. A fost un meci interesant, cu o atmosferă frumoasă, cât se poate la noi în acest moment. Mă mai bucură faptul că arădeni care nu au mai fost, poate, demult la fotbal sunt din nou la stadion și simt gustul acestui parcurs al nostru. Ce va fi după ultimele două etape, vom vedea. Noi încercăm să luăm tot ce putem, echipa are caracter și mergem la luptă cu ea oriunde și împotriva oricui”, a spus antrenorul Roland Nagy.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite