Balul Comunității Arădene va avea loc, în curând, la Palatul Cultural
Asociația Europeanul vă invită să participați la o seară a recunoaşterii valorilor arădene, în cadrul evenimentului cultural-filantropic Balul Comunității Arădene, ediția a IV-a, eveniment ce va fi găzduit de Palatul Cultural din Arad în data de 28 octombrie 2023, de la ora 18:00.
Balul Comunității Arădene vă propune și la această ediție să fiţi părtașii unei seri remarcabile care se va constitui în jurul a trei mari piloni.
Iubește și dăruiește - premierea a peste 200 de elevi olimpici arădeni care au obținut rezultate excepționale în domenii precum: științe, limbă și comunicare, arte, sport etc și elevi care provin din medii sociale vulnerabile dar care au obținut rezultate foarte bune la învățătură (media generală peste 9,00) iar pentru cea mai bună performanță anuală Ambasadorul Franței în funcțiune în România acordă un premiu special intitulat Prix d’excellence de l’Ambassade de France en Roumanie.
Împreună Salvăm Vieți - premierea voluntarilor și a arădenilor care au avut rezultate remarcabile în carieră și darArt - concept artistic de entertainment.
Prin eveniment, organizatorii își propun să omagieze meşteşugul, perseverența și devotamentul unor profesionişti ai artelor, științelor și sportului. Proiectul cu și pentru arădeni are ca temă Noaptea Ielelor.
Alături de artiști de renume național precum formația Cargo, Luminița Anghel, Monica Anghel și Cristian Hrubaru vor concerta corul și orchestra Filarmonicii Arad care vor oferi momente de grație sub bagheta dirijorului Marius Hristescu.
Pentru a completa atmosfera din program vor mai fi momente de dans oferite de trupa X Style din cadrul Asociației Doma Art Style și o expoziție tematică de pictură a elevilor Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, Arad.
La toate acestea se va alătura și o prezentare de modă a binecunoscutei creatoare de modă Mirabela Frai.
Bilete se vor găsi la caseria Filarmonicii Arad din data de 16.10.2023.