AVERTIZARE METEO. COD GALBEN de ploi şi vijelii în următoarele zile
Administraţia Naţională de Meteorolgie a emis o nouă avertizare meteo. Se anunţă vijelii, ploi însoţite de descărcări electrice şi grindină în următoarele trei zile.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 09 iunie, ora 09:30 – 12 iunie, ora 09:00
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în cursul zilei de marți (9 iunie) îndeosebi în regiunile intracarpatice și la munte, în noaptea de marți spre miercuri (9/10 iunie) în sud-vest, iar miercuri și joi (10 și 11 iunie) în cea mai mare parte a țării. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.
Notă: Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la finalul săptămânii în majoritatea regiunilor.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN: Interval de valabilitate: 09 iunie, ora 12:00 – 10 iunie, ora 10:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, vestul Olteniei, precum și în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp.
PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU BUCUREȘTI
INTERVALUL 09.06.2020 ORA 10:00 - 12.06.2020 ORA 09:00
Pe parcursul zilei de marți vremea va fi călduroasă, cu o maximă termică de 30...31 de grade și o minimă de 17 ...18 grade. Cerul va fi variabil, iar după orele prânzului va crește probabilitatea pentru ușoară instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului).
Miercuri și joi (10 și 11 iunie) vremea se va răci treptat și va fi în general instabilă. Vor fi intervale cu înnorări accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și vijelii. Cantitățile de apă pot depăși 15...25l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperatura maximă va fi între 24 și 27 de grade, iar cea minimă între 15 și 18 grade.
Sursa: romaniatv.net