Avertisment: ISIS pune la cale un HOLOCAUST NUCLEAR
ISIS i-a permis lui Jurgen Todenhofer să rămână zece zile alături de terorişti, deoarece acesta a criticat de multe ori politica americană în Orientul Mijlociu, scrie Daily Mail.
Jurnalistul german susţine că grupul terorist doreşte să lanseze un „tsunami nuclear” împotriva Occidentului şi a tuturor celor care se opun instituirii unui califat islamic.
Fostul parlamentar german în vârstă de 75 de ani a scris despre aceste lucruri în noua sa carte, „În interiorul ISIS - Zece Zile în Statul Islamic”.
Potrivit acestuia, la sosirea în zona controlată de ISIS, atât el, cât şi fiul său au fost obligaţi să predea telefoanele mobile „gazdelor”. Jurnalistul a discutat timp de mai multe luni cu teroriştii ISIS pe Skype, pentru a pune la punct incursiunea periculoasă.
Todenhofer spune că ISIS pune la cale un genocid de proporţii, cu scopul de a eradica ateiştii şi alte religiii.
Reporterul descrie Statul Islamic drept unul totalitar, preferat de unii suniţi din Mosul în locul regimului anterior opresiv. Potrivit acestuia, ISIS doreşte să „cucerească lumea”: „Este cea mai vastă strategie de epurare religioasă din istoria omenirii”, avertizează jurnalistul german.