Aventură în natură. Elevii excelenți ai Aradului, în recreație în Tabăra de la Căsoaia
În perioada 22-23 aprilie, Centrul Județean de Excelență Arad a organizat o activitate educativ-recreativă, desfășurată în Tabăra de la Căsoaia.
Acțiunea a avut loc în cadrul unui proiect susținut financiar de către Centrul Cultural Județean Arad și Compania de Transport Public Arad. De asemenea, a avut ca parteneri instituționali Consiliul Județean Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad.
Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă, prin prezența a nu mai puțin de 140 de elevi care au fost însoțiți de cadre didactice și profesori colaboratori ai Centrului Județean de Excelență Arad, alături de profesori consilieri și logopezi din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad. De asemenea, au fost prezente o serie de oficialități locale din cadrul instituțiilor partenere: Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, vicepreședinții Ionel Bulbuc și Răzvan Cadar, precum și Ioana Engelhardt, directorul Centrului Cultural Județean Arad.
În cadrul acțiunii, au fost derulate mai multe ateliere recreativ-educative care au constat în treasure hunt, dezvoltare personală și orientare în carieră, sport, dans, jocuri de societate, scriere creativă, matematică aplicată, jocuri logice. Totodată, având în vedere locația în care s-a defășurat acțiunea, a fost organizată o activitate specifică dezvoltării abilităților de orientare în natură.
Obiectivul proiectului a fost de a consolida coeziunea de grup la nivelul Centrului Județean de Excelență Arad între elevii care efectuează activități de pregătire pentru concursuri și olimpiade. Această acțiune a vizat atât întărirea funcției sociale a Centrului, cât și creșterea sentimentului de apartenență al elevilor față de instituția noastră. Totodată, deplasarea vine și ca o recompensă binemeritată pentru elevii Centrului, după participarea meritorie a acestora la etapele județene și naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare recent încheiate.
Înființat în septembrie 2022, Centrul Județean de Excelență Arad este o instituție conexă Ministerului Educației, având atribuții pe linia pregătirii de specialitate, în mod gratuit, a elevilor capabili de performanță. La nivelul acestuia sunt înscriși peste 600 de elevi de la școli din municipiul și județul Arad, care pot opta pentru una sau mai multe din cele 16 materii existente în cadrul instituției.