Autoritățile locale vor să elimine traficul greu din anumite zone ale municipiului unde este încă permis
Primăria Municipiului Arad anunță că implementează o strategie de gestionare a traficului greu prin care importante artere rutiere, zone rezidențiale și o serie de intersecții vor fi degrevate de prezența mașinilor de mare tonaj, asigurându-se astfel reducerea disconfortului locuitorilor din proximitate și fluidizarea circulației prin reducerea timpilor de parcurs.
În prezent în HCLM 303/2016 privind aprobarea Regulamentului de acces și circulația utilajelor și a autovehiculelor de transport marfă cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 t în municipiul Arad, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute opt trasee de tranzit pentru accesul autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în zonele industriale.
În urma sesizărilor transmise de locuitorii de pe strada Meșterul Manole, Direcția Generală Poliția Locală a propus, în cadrul Comisiei de Sistematizare a Circulației, modificarea traseului spre zona Industrială situată pe strada Meșterul Manole în sensul eliminării posibilității tranzitării zonei rezidențiale de către traficul greu. În acest mod se va reduce afectarea structurii carosabilului și a structurii de rezistență a caselor, diminuându-se zgomotul și noxele emanate de vehiculele grele precum și expunerea la accidente a elevilor. În mod similar, după recepția lucrării privind amenajarea intersecției giratorie între strada Cometei și centura Nord Vest, două trasee de acces către zona industrială situată pe strada Grădina Poștei ce traversează Cartierele Gradiște și Micălaca vor fi înlocuite de un nou traseu, mai scurt, care va ocoli zonele locuite.
„Măsuri similare vor fi avute în vedere, punctual, și pe celelalte 5 trasee de penetrație a traficului greu în Arad. Printre criteriile de diminuare a zonelor permise pentru accersul autovehiculelor peste 3,5 tone exemplificăm efectele procesului lent, dar continuu, de migrare a punctelor de lucru deținute de firmele deservite de autotrenuri dinspre interiorul orașului către noile zone industriale de la periferie”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.