Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Au încercat să treacă granița pe jos, prin câmp

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Nădlac și Vărșand au depistat cinci cetăţeni din Egipt, Tunisia și Albania care au încercat să treacă pe jos ilegal frontiera în Ungaria.

Au încercat să treacă granița pe jos, prin câmp
Comentează 0

Duminică, în jurul orei 13:50, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră, patru persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetățeni din Tunisia și Albania, cu vârste cuprinse între de 23 și 28 de ani.

Acţiuni similare s-au desfăşurat, în aceeași zi, şi la Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărșand, unde polițiștii de frontieră au depistat, pe timpul executării misiunilor specifice, în apropierea liniei de frontieră, un cetățean străin care se deplasa pe jos cu intenția de a trece frontiera ilegal în Ungaria. În urma cercetărilor s-a stabilit că este cetățean din Egipt, în vârstă de 26 de ani.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale.


Scrie un comentariu

trimite