AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚÂMÂNT ALE M.A.I.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad organizează recrutarea şi selecţia candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea 2019 și ianuarie 2020.
Pentru a participa la concursul de admitere în instituţii de învăţământ superior ale M.A.I, M.Ap.N şi S.R.I şi unităţi de învăţământ postliceal ale M.A.I şi M.Ap.N, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii legale şi criterii specifice de recrutare:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau sa îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor și cerințelor admise și practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale cu excepția situației când a intervenit reabilitarea, să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
k) să aibă vîrsta de până la 27 de ani împliniți la concurs, pentru candidații pe locurile destinate formării inițiale a personalului militar și pe locurile MAI la instituțiile de învățământ ale MapN;
l) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară;
m)să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepția candidaților care au absolvit instituții de învățământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
n) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învătământ;
o)să nu aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizații cu caracter politic numai în cazul candidaților declarați “admis” la concurs.
Suplimentar condiţiilor şi criteriilor menționate mai sus, persoanele care intenţionează să candideze la concursul de admitere organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” pe locurile rezervate MAI trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- au cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;
- au vârsta de până la 23 ani împliniţi în cursul anului 2019;
- sunt absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat sau cu adeverinţă care dovedeşte susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea 2019;
- să aibă media minimă la examenul de bacalaureat 7,00;
- cunosc foarte bine şi au capacitatea de a se exprima clar şi corect în limba română;
- nu au repetat, în timpul liceului, unul sau mai mulţi ani de studiu, din motive imputabile;
- sunt „apţi medical” conform baremelor stabilite de MAI;
- sunt apţi psihologic;
- au o conduită civică şi morală corespunzătoare;
- nu au fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie şi nu au executat o pedeapsă cu închisoarea ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni din culpă; nu sunt în curs de cercetare sau judecată;
- în situaţia în care fac parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, să declare în scris că după admitere renunţă la calitatea de membru al acestora;
- candidaţii care participă ca asociat unic sau direct la administrarea ori conducerea unei organizaţii sau societăţi comerciale să declare sub semnătură că odată cu admiterea vor renunţa la aceste calităţi;
- sunt dispuşi ca, după finalizarea ciclului de formare profesională în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, să îndeplinească serviciul timp de 10 ani în unitățile la care vor fi încadrați sau mutați ulterior, în raport de nevoile MAI; acceptă, în situaţia în care vor fi declaraţi „Admis”, interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti prevăzute de legislaţia în vigoare;
- acceptă efectuarea de verificări asupra activităţii şi comportamentului lor, precum şi verificările de securitate, prevăzute în H.G. nr. 585/2002 pentru determinarea eventualelor elemente de incompatibilitate privind accesul la informații secrete de stat;
- în situaţia în care candidaţii au mai urmat o formă de pregătire similară, cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat, în conformitate cu art. 142 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, vor achita contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care au beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat. Încasarea sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare se realizează de către instituţia de învăţământ superior de stat care a asigurat şcolarizarea. Cu ocazia înmatriculării în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, candidaţii vor prezenta dovada că au efectuat integral sau efectuează în rate plata serviciilor de şcolarizare.
De la condiţiile de înscriere stabilite pentru persoanele care intenţionează să candideze la concursul de admitere organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” nu se acordă derogări.
Nu se pot înscrie la concursul de admitere organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”:
- tinerii care fac parte din organizaţii aflate în afara legii, precum şi cei care nu dovedesc respect şi devotament faţă de valorile democraţiei, faţă de statul de drept şi instituţiile sale;
- adepţii unor culte sau organizaţii religioase ale căror precepte contravin normelor de păstrare a ordinii publice, încalcă bunele moravuri sau nu sunt compatibili cu exercitarea profesiei de militar;
- cei cunoscuţi ca având trăsături negative de caracter, incompatibile cu profilul moral al unui ofiţer de informaţii;
- tinerii care anterior școlarizării au consumat sau au desfășurat operațiuni cu plante, substanțe sau amestecuri de substanțe stupefiante, psihotrope sau susceptibile de a avea efecte psihoactive, aflate sub control național ori prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte.
Candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile legale şi criteriile specifice stabilite de actele normative în vigoare nu li se mai întocmesc dosare de recrutare.
Activitatea de recrutare și selecţie încetează pentru candidaţii aflaţi în următoarele situaţii:
- nu depun în termenul limită stabilit dosarul de recrutare în volum complet;
b) încearcă sau fraudează prin orice mijloace, activitatea de recrutare și selecție;
c) nu îndeplinesc în mod cumulativ condițiile și criteriile de admitere.
În cazul în care identificarea situațiilor menționate se face după încheierea admiterii, candidatul respectiv pierde locul obținut prin concurs indiferent de anul de școlarizare în care se află.
Perioadele de desfăşurare, tematica şi bibliografia pentru concursul de admitere în instituţiile de învăţământ pot fi obţinute de pe site-ul instituţiior pentru care a optat fiecare candidat.
Cifrele de şcolarizare aprobate pentru sesiunea 2019 la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti și la instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru MAI (din structura MApN și SRI), sunt următoarele:
- specializarea „ordine şi siguranţă publică” forma de învăţământ cu frecvenţă – 290 locuri din care (8 romi, 6 maghiari, 4 alte minorităţi);
- specializarea „drept”: 60 locuri;
Cifrele de şcolarizare aprobate pentru sesiunea ianuarie 2020 sunt:
A) - 765 locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina din care 22 romi, 10 alte minorităţi;
B) - 162 locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie “Septimiu Mureşan” Cluj Napoca din care care 3 romi, 3 alte minorităţi;
Numărul de locuri la alte instituţii de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne sunt prezentate în Anexa nr.1 la prezentul anunţ.
Candidații pe locurile MAI la alte instituții de învățământ militare trebuie să îndeplinească și criteriul de vârstă de 27 de ani împliniți în anul participării la concursul de admitere.
Candidaţii care optează pentru înscrierea candidaturilor pe locurile alocate distinct etniei rome sau minorităţilor naţionale depun o adeverinţă din partea unei organizaţii etnice constituită potrivit legii, care să le ateste apartenenţa la etnie, respectiv la minoritate și declară pe propria raspundere apartenența la etnia/minoritatea respectivă.
Candidaţii au posibilitatea să opteze pentru locurile M.A.I la una sau mai multe instituţii de învăţământ superior ale M.A.I, M.Ap.N şi S.R.I şi unităţi de învăţământ postliceal ale M.A.I şi M.Ap.N, în măsura în care graficele/calendarele de admitere realizate de către instituţiile organizatoare permit participarea la probele de selecţie şi de evaluare a cunoştinţelor.
Candidaţii care formulează mai multe opţiuni vor constitui dosare de recrutare distincte pentru fiecare instituţie de învăţământ pentru care optează şi sunt reluate procedurile stabilite pentru selecţie, respectiv probele de evaluare a cunoştinţelor. În acest caz pe lângă toate documentele prevăzute pentru dosarul de recrutare, se depun în dosarele de recrutare suplimentare fişa medicală şi rezultatul evaluării psihologice în xerocopii certificate pentru conformitate cu originalele.
Cererile de înscriere a candidaţilor pentru concursul de admitere se vor completa de luni până joi între orele 10.00 - 14.00 la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, situat în municipiul Arad, str. Vârful cu Dor nr.17-21. după cum urmează:
- până la data de 24.05.2019 pentru Academia de Poliție A.I.Cuza București și instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru M.A.I. (MapN și S.R.I);
- până la data de 15.11.2019 pentru sesiunea ianuarie 2020 la școlile postliceale ale M.A.I;
Înscrierea candidaților se face personal pe baza cărții de identitate.
Dosarul de recrutare cuprinde următoarele documente:
- cererea de înscriere (se va completa cu ocazia înscrieri);
- documente care atestă nivelul şi specializarea studiilor absolvite, respectiv: copii legalizate ale diplomei de bacalaureat/diplomei echivalente cu aceasta, ale foii matricole (se acceptă și copii simple care vor fi însoțite de original urmând a fi autentificate) sau ale adeverinţei care atestă promovarea examenului de bacalaureat pentru candidaţii care au absolvit în anul în curs, precum şi documente care atestă absolvirea altor studii. Excepție de la prezentarea actelor de studii la recrutare fac candidații promoției 2019 care depun adverință (în care se menționează notele obținute la probele de examen, media generală la bacalaureat, mediile obținute în anii de liceu, termenul de valabilitate și faptul că nu i-a fost eliberată diploma) eliberată de către instituția de învățământ la care au susținut examenul de bacalaureat. În situația în care până la data stabilită pentru depunerea dosarelor de recrutare candidații nu pot intra în posesia adeverinței care stabilește că au promovat examenul de bacalaureat, depun la dosarul de recrutare o adeverință eliberată de instituția de învățămant la care au urmat cursurile liceale, din care să reiasă faptul că sunt înscriși la sesiunea de bacalaureat 2019 precum și copia legalizată după foaia matricolă;
- copii ale următoarelor documente: act de identitate şi certificat de naştere pentru candidat şi, dacă este cazul, carnet de muncă şi/sau alte acte doveditoare emise de angajator (adeverință ITM), potrivit prevederilor legale în vigoare, livret militar, certificat de căsătorie, certificat de naştere soţie/soţ şi fiecare copil, precum şi ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
- curriculum vitae - Europass (CV) Anexa nr.3, autobiografia Anexa nr.2 şi tabelul nominal cu rudele şi soţul/soţia candidatului Anexa nr.4;
- cazierul judiciar al candidatului;
- fişa medicală tip de încadrare în MAI;
- caracterizarea de la ultimul loc de muncă (respectiv de la ultima instituției de învățământ absolvită)
- trei fotografii 3x4 cm, color;
- două fotografii color 9 x 12 cm;
- declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare(se va completa cu ocazia înscrieri).
Testarea psihologică se efectuează la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, din municipiul Arad, str. Vârfu cu Dor nr.17-21, de către specialişti din cadrul Centrului de Psihosociologie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne la o dată ce va fi comunicată ulterior pe site-ul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad https://ar.politiaromana.ro/cariera/admitere .
Atât programarea candidaţilor la testarea psihologică, cât şi rezultatele obţinute de candidaţi vor fi postate în timp util pe acelaşi site, sau la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, din municipiul Arad, str. Vârful cu Dor nr.17-21.
Pentru candidaţii care au fost declaraţi ”inapt” la examinarea psihologică, precum şi cei care au fost declaraţi „inapt medical” în fişa medicală, activitatea de recrutare încetează.
Candidaţii care au absolvit studii liceale în afara României, cu diplomă de bacalaureat (sau echivalentă acesteia), au obligaţia de a prezenta pentru constituirea dosarului de candidat, suplimentar, următoarele acte:
a) atestatul de recunoaştere a studiilor eliberat de către direcţia de specialitate din cadrul M.E.N.C.S.;
b) diploma de bacalaureat sau echivalentă cu aceasta, în copie, tradusă şi legalizată;
c) foaia matricolă din perioada studiilor liceale, în copie, tradusă şi legalizată.
Dosarele de recrutare în format complet se pot depune la Serviciul resurse umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, situat în municipiul Arad, str. Vârfu cu Dor nr.17-21, astfel:
- pentru Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”– forme de învăţământ cu frecvenţă, până la data de 14 iunie 2019;
- pentru instituţiile de învăţământ superior ale M.Ap.N şi S.R.I, precum şi pentru unităţile de învăţământ postliceal ale M.Ap.N, până la data de 14 iunie 2019;
- pentru unităţile de învăţământ postliceal ale M.A.I, până la data de 06 decembrie 2019 pentru sesiunea 2020.
Pentru detalii referitoare la toată procedura admiterii și repartizarea ulterioară a locurilor, vă punem la dispoziție următoarele linkuri:
http://www.mai.gov.ro/doc…/invatamant/Brosura%20ADMITERE.pdf
Repartizarea locurilor pe instituții și unități de învățământ:
http://www.mai.gov.ro/…/Anexele%201%202%20si%203%20locuri%2…
Alte informaţii suplimentare pot fi obţinute de pe site-ul de internet al instituţiei pentru care optează fiecare candidat, de la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, str. Vârful cu Dor nr.17-21, sau telefonic la numărul de telefon 0257206832.