Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Au început înscrierile pentru ediția 2018 a Forumului pentru Drepturile Tinerilor

Ministerul Tineretului și Sportului organizează ”Forumul pentru Drepturile Tinerilor – 2018”, având ca scop implicarea tinerilor la viaţa comunităţii, mai cu seamă a celor aparținând unor grupuri vulnerabile sau discriminate, prin conștientizarea, recunoașterea și exercitarea drepturilor de care pot și trebuie să beneficieze. Forumul va avea loc la Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei, București, în perioada 6 – 10 decembrie 2018.

Au început înscrierile pentru ediția 2018 a Forumului pentru Drepturile Tinerilor
Comentează 0
În cadrul forumului vor avea loc dezbateri publice, workshopuri și mese rotunde pe teme de interes pentru tinerii care aparțin unor grupuri vulnerabile sau discriminate și societatea civilă de tineret, precum: Politici publice de tineret pentru tineri, inclusiv tineri în situații de risc; Participare civică și implicarea tinerilor, în special în viața comunităților dezavantajate; Drepturile tinerilor, asigurarea dimensiunii egalității de șanse și combaterea discriminării, stereotipurilor și prejudecăților, etc.

Solicitanții eligibili trebuie să fie interesați de unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:

  • Să fie implicați în activități și acțiuni pentru comunitate;
  • Să fie interesați să participe la procesul de consultare a tinerilor, la nivel local sau național, inclusiv prin dezvoltarea și consolidarea unui dialog structurat între tinerii aparținând unor grupuri vulnerabile sau discriminate și autoritățile publice;
  • Să fie interesați să ia parte la procesul de luare a deciziilor, în special în problemele care îi privesc direct, inclusiv la elaborarea și implementarea politicilor și strategiilor sectoriale.
Condiții de selecție și participare
  • Se acceptă candidaturile tinerilor aparținând unor grupuri vulnerabile sau discriminate (tineri romi, tineri instituționalizați sau postinstituționalizați, tineri cu dizabilități, tineri NEET’s, etc.), cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani, precum și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale cu experiență relevantă pentru tematicile forumului;
  • Disponibilitate de participare pe întreaga durată a forumului;
  • Depunerea on-line a formularului de candidatură, până la data de 27 noiembrie 2018, evaluarea participanților și afișarea rezultatelor până la data de 29 noiembrie 2018.
 
Se vor selecta 75 de tineri din toate categoriile care constituie grupul țintă al proiectului, iar pentru a asigura reprezentativitatea participării se are în vedere următoarea componentă: 25 de tineri aparținând unor grupuri vulnerabile; 25 de tineri aparținând unor minorități naționale sau tineri etnici români din afara țării; 25 de tineri aparținând unor organizații neguvernamentale relevante pentru proiect.
 
Calendar de înscriere și selecție
  • perioada de înscriere candidaţi: 8 – 27 noiembrie;
  • evaluare aplicaţii: 28 noiembrie;
  • afişare rezultate selecţie: 29 noiembrie;
Ce costuri presupune?
Participarea la Forumul pentru Drepturile Tinerilor – 2018 este gratuită. Costurile de masă, tratații și cazare (dacă e cazul) sunt asigurate de Ministerul Tineretului și Sportului, în cadrul Complexulului Cultural Sportiv Studențesc Tei, Hotel Student Parc, Str. Caroteni, nr. 2, București.
Menționăm că participanții selectați vor lua la cunoștință și vor semna un regulament privind desfășurarea forumului. Se vor acorda diplome de participare prin care va fi recunoscută contribuția individuală la activitățile și rezultatele forumului.

Scrie un comentariu

trimite