Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Atenţie, români! Ţeapa cu uleiul de măsline

Mai bine de o sută de avertismente şi tot atâtea amenzi. Din 459 de companii controlate de ANPC, la jumătate s-au găsit probleme. Diversele sortimente de ulei provin din Italia, Grecia, Franţa, Spania și Maroc. 

Atenţie, români! Ţeapa cu uleiul de măsline
Comentează 0

Autorităţile au verificat aproape 50.000 de litri de ulei de masline si au descoperit că mai bine de jumătate din această cantitate nu respecta prevederile legale.

Cazul extrem – 51 de litri improprii consumului uman. În alte mostre, inspectorii de la protecţia consumatorului au găsit ulei de floarea soarelui, amestecuri de uleiuri din diverse seminţe şi acizi graşi care cu siguranţă nu proveneau de la măsline. Concluzia – eticheta “ulei de măsline” nu înseamnă nimic. Şi nici ţara de origine.

ANPC a descoperit etichete false, dar şi oferte false, adică ulei de măsline vândut cu preţ redus care, în fapt, era mai mult ulei de floarea soarelui.

Uleiul de măsline este unul dintre cele mai utilizate uleiuri din intreaga lume şi este considerat şi unul dintre cele mai sănatoase. Dar este si unul dintre uleiurile adesea contrafăcute.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite