ATENTAT TERORIST în TURCIA: Bilanţul victimelor continuă să crească. Ankara a decretat doliu naţional
Bilanţul atacului terorist de pe aeroportul internaţional Ataturk a crescut. Joi, bilanţul tragediei a ajuns la 42 de morţi şi peste 230 de răniţi.

Bilanţul morţilor în atentatul de pe aeroport a ajuns la 42 de morţi, după decesul unei tinere care suferise răni grave. Tânăra a murit la spital, a informat, joi, presa turcă.
Potrivit aceleiaşi surse, peste 230 de persoane au fost rănite în triplul atentat de miercuri ce a vizat aeroportul din Istanbul care pare să fi fost condus de cei trei terorişti sinucigaşi, înarmaţi cu puşti de asalt şi cu explozibili, a precizat agenţia de presă turcă Anadolu. Deocamdată, niciun grup nu a revendicat atentatul.
În Turcia, a fost declarat doliu naţional, joi, în memoria victimelor teroriştilor. Drapelele au fost coborâte în bernă, atât în Turcia, cât şi în străinătate.
Sursa romaniatv.net