Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Asistentul arădean Detari Attila decorat de preşedintele Iohannis cu prilejul Zilei Naţionale

Cu prilejul Zilei Naţionale, preşedintele Klaus Iohannis a decorat o serie de cadre medicale, dascăli şi reprezentanţi a societăţii civile. Printre cei care au primit o distincţie din partea şefului statului s-a numărat şi arădeanul Detari Attila. Acesta este asistent medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad în cadrul UPU, colaborează cu SMURD-ul şi a participat la misiuni internaţionale în timpul pandemiei.

Asistentul arădean Detari Attila decorat de preşedintele Iohannis cu prilejul Zilei Naţionale
Comentează 1

Detari a fost distins cu medalia Meritul Sanitar Clasa a III-a, printre cadrele medicale decorate numărându-se şi dr. Casandra Prislopan, care îşi desfăşura activitatea tot la Spitalul Judeţean în momentul în care s-a desfăşurat în Republica Moldova, prima misiune de ajutorare din timpul pandemiei.  

„Îmi face o deosebită plăcere să putem găzdui la Palatul Cotroceni această ceremonie încărcată de o semnificație deosebită pentru noi toți.

Ziua de 1 Decembrie este acel moment din an când ne luăm răgazul de a ne gândi mai mult la importanța identității noastre naționale, la valorile și aspirațiile pe care le împărtășim.

1 Decembrie este însă și prilejul de a mulțumi unor personalități remarcabile, care, prin activitatea lor de zi cu zi, fac România mai bună. Astăzi, îmi revine bucuria de a le onora eforturile depuse și de a le transmite gratitudinea întregii societăți.

Ziua Națională a României marchează respectul pe care îl vom purta mereu unei generații care s-a dedicat trup și suflet împlinirii unui ideal măreț și reprezintă simbolul unității, al sacrificiului și al speranței poporului român.

Aceste valori sunt mai actuale ca niciodată și se cuvine ca acum să arătăm recunoștința noastră celor care, prin sacrificiul lor, au grijă de sănătatea și de viața noastră.

Sunt aproape doi ani de când cursul normal al existenței noastre cotidiene a fost perturbat dramatic, ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Se află printre noi oameni care zi de zi au îndurat noi teste de rezistență și de adaptabilitate.

Dragi medici,

Doar vocația și înzestrările dumneavoastră extraordinare, native sau cultivate, pot explica faptul că, în ciuda riscurilor, a oboselii și a condițiilor extrem de grele, nu v-ați pierdut optimismul că puteți învinge boala și nu ați ezitat în misiunea dumneavoastră fundamentală, aceea de a proteja sănătatea semenilor.

Prin dragostea pentru viață și pentru oameni, v-ați avântat mereu în prima linie a luptei împotriva pandemiei.

Echipele de îngrijire critică din care faceți parte s-au aflat alături de români în fiecare zi, luptând pentru salvarea celor în suferință. Este un efort susținut într-un mediu de lucru dificil, pe care doar oamenii curajoși și devotați pot să-l facă și, de aceea, vă sunt profund recunoscători”, a spus printre altele preşedintele Klaus Iohannis.

„Împreună vom reuşi să trecem cu bine peste această pandemie”

În ceea ce-l priveşte pe Detari Attila, trebuie spus că acesta nu a putut participa la ceremonia de la Cotroceni, fiind de serviciu la Judeţean. Susţine însă că se simte foarte onorat de distincţia primită. „Sunt foarte onorat să primesc această distincţie pentru acţiunile de ajutorare a cadrelor medicale din Republica Moldova şi Tunisia, la care am luat parte împreună cu colegi din întreaga ţară. În momentul de faţă ne confruntăm cu o perioadă dificilă, dar împreună vom reuşi să trecem cu bine peste această pandemie”, afirmă Detari.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite