Trei bărbați au fost arestați preventiv și al patrulea este arestat în lipsă, pentru furtul unei sume de bani
Trei bărbați au ajuns după gratii iar al patrulea este căutat de autorități, după ce au furat suma de 6.500 de lei.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, în data de 22.01.2025, au propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului M.Z., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi furt calificat, a inculpatului H.Z.I., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat şi a inculpatului H.I.L., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat, respectiv arestarea în lipsă a inculpatului H.B., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi furt calificat, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Chişineu-Criş admiţând propunerea şi dispunând arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.01.2025 a inculpaţilor M.Z., H.Z.I. şi H.I.L., şi arestarea în lipsă a inculpatului H.B.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în data de 19.01.2025, în jurul orei 13:00, cu intenţie, inculpaţii M.Z., H.Z.I. şi H.I.L. l-au ajutat pe inculpatul H.B. să sustragă prin violarea domiciliului persoanei vătămate M.E., situat în Chişineu-Criş, suma de 6500 de lei, prin distragerea atenţiei acesteia din urmă pentru a nu-l surprinde pe autor în timp ce sustrage suma de bani.