Aradul solicită 6,2 milioane euro de la Departamentul Centenar pentru proiectele sărbătoririi Marii Uniri
Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad şi Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad s-au întâlnit cu reprezentanţii Departamentului Centenar prezenţi la Arad în cursul zilei de ieri, marţi, 25 iulie.
În cadrul întâlnirii autorităţile arădene au prezentat o listă de solicitări în vederea marcării în mod corespunzător a Centenarului Marii Uniri în oraşul nostru, locul unde unioniştii au pregătit cel mai important moment al istoriei noastre moderne.
Valoarea totală a proiectelor însumează 6.280.000 euro.
Vă transmitem alăturat lista şi valoarea proiectelor susţinute de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă şi Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Județul Arad a fost locul de pregătire al Marii Uniri. Pentru marcarea corectă a centenarului celui mai important moment al istoriei noastre naționale, vă solicităm sprijinul în vederea includerii Aradului în programul național de aniversări și a asigurării finanțării pentru marcarea corespunzătoare a Centenarului în județul Arad. De asemenea, vă solicităm sprijinul în vederea amplasării, la Arad, a Monumentului Marii Uniri.
Consiliul Județean Arad și Primăria Arad au înființat, după modelul propus de Guvernul României, Platforma CENTENAR. Aceasta nu are personalitate juridică şi este finanţată de la bugetul local, prin Centrul Cultural Județean și Centrul Municipal de Cultură.
Parteneri: Academia Română, Societatea de Științe Istorice din România, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Prefectura Arad, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Arhiepiscopia Aradului, Serviciul Județean Arad al Arhivelor Naționale, Complexul Muzeal Județean Arad, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național Arad, Asociația Națională Arădeană pentru Cultura Poporului Român, Centrul de Excelență „Andrei Șaguna”.
Amplasarea Monumentului Marii Uniri
Valoare estimată pentru amplasare:
-Varianta 1: 500.000 euro (în piațeta Consiliului Județean)
-Varianta 2: 1.000.000 euro (în Piața Catedralei)
17 mai 2018
Zilele Administrației Arădene
Valoare proiect: 200.000 euro
iulie-august 2018
Societatea de Științe Istorice din România: Școala de Vară „Centenar”
Valoare proiect: 80.000 euro
30 noiembrie-1 decembrie 2018
Academia Română: Parada Centenarului
Valoare proiect: 500.000 euro
august-decembrie 2018
Parteneri: Casa Regală a României, Guvernul României, Ministerul Culturii, Președinția României
100 de ani în 100 de spectacole - Maraton Cultural Național
Valoare estimată: 1.500.000 euro
mai-iunie 2018
100 de artiști, 100 de ani de istorie modernă: Rezidențiatul artistic „Centenar”
Valoare estimată: 1.200.000 euro
Amenajarea unui Centru European pentru Tineret în Palatul Unirii (Bd. Revoluției 81)
Valoare estimată: 800.000 de euro
Inaugurare: 1 decembrie 2018
Amenajarea Falezei Unioniștilor
Valoare estimată: 1.500.000 euro
(C.P.)