Arădean cu alcoolemie record la volan
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Sânleani a fost depistat cu o alcoolemie record de către poliţiştii arădeni în trafic. Acesta a fost oprit ieri în jurul orei 20:00 pe Calea Radnei pentru un control de rutină. Poliţiştii l-au pus pe bărbat să sufle în aparatul etilotest pentru a verifica daca acesta consumase băuturi alcoolice. 1,10 mg./l. alcool pur în aerul expirat este rezultatul obţinut de bărbat.
„În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,10 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.