Cu UAV la Arad Fashion Days 2023 - Discover #5
Timp de două zile, în 2 și 3 septembrie, începând cu ora 19.00, Aradul va deveni capitala modei și a stilului. Designeri și invitați de top din industria modei vin la Arad Fashion Days, evenimentul care a pus Aradul pe harta marilor show-uri de modă.
Având ca reper continuarea misiunii grele pe care Arad Fashion Days și-a propus-o încă de la prima ediție, să contribuie la dezvoltarea spațiilor urbane ale Aradului și să le transforme în poluri de cultură, artă și modă, anul 2023 vine cu o și mai mare provocare, și anume, reconversia unui spațiu economic - TERMINALUL 2 de la AEROPORTUL ARAD - în catwalk.
După Sala Mare a Palatului Cultural în anul 2019, Rooftop-ul Atrium Mall în anul 2020, Pasarela peste Mureș, primul show din Romania desfășurat în totalitate pe un pod, și clădirea emblematică a Aradului, Vechiului Cazinou anul trecut, AFD își propune să pună la dispoziția publicului arădean un nou traseu expozițional unic prin formă și destinație, transformând TERMINALUL 2 de la AEROPORTUL ARAD pentru două zile, în 2 și 3 septembrie 2023, în locul unde se celebrează arta și frumosul, demonstrând astfel potențialul creativității de a deveni un instrument de legătură comunitară, un ingredient indispensabil în procesele de dezvoltare ale orașului, dar și o resursă importantă pentru strategiile de dezvoltare economică.
Scopul AFD de anul acesta este să contribuie la regenerarea urbană, la dezvoltarea comunității locale și a proiectelor creativ-culturale din Arad, prin reconversia unui spațiu tehnic precum aeroportul într-unul care promovează designul, creativitatea și inovația ca instrumente pentru creșterea culturală, socială și economică.
Desfășurat sub deviza Discover #5, AFD aduce în fața publicului arădean și în acest an designerii consacrați care ne-au onorat cu prezența și în alte ediții precum Cătălin Botezatu (invitat special al evenimentului în toți acești ani), Tudor Halațiu, Antonia Nae, Aura Dumitru dar, și, abordând inițiativa cu care s-a schimbat prezența designerilor pe scena arădeană încă de anul trecut, AFD continuă seria de curatoriat creativ prin invitarea tinerilor designeri absolvenți sau studenți ai facutăților de design vestimentar din Arad și din alte orașe precum Timișoara, Cluj, București, Oradea și Chișinău și Republica Modova.
„Prin acest demers Arad Fashion Days devine un eveniment care celebrează promovarea talentelor emergente și a următoarei generații de creatori vizionari, având dificila dar frumoasa misiune de a face o selecție a excelenței în domeniul designului vestimentar și de a prezenta și aduce în fața publicului o serie de talente excepționale din cadrul tinerei generații de artiști vestimentari” - spun organizatorii.
Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad, Universitatea Aurel Vlaicu și facultățile de profil din țară și străinătate. Nu uităm nici sponsorii care au crezut și cred în acest eveniment an de an și sunt alături de organizatori în acest demers artistic.