Apusenii - un ţinut de basm

scris de ARQ • 17 Nov 2015 • 0 Comentarii

În urmă cu câteva zile am vizitat Apusenii (o particică însă foarte frumoasă) împreună cu un grup din Arad şi pot să spun că m-am îndrăgostit de frumuseţea acestor munţi cu păduri de răşinoase şi fag, cu pajişti şi ape cristaline. Am cunoscut şi oameni, moţii prin natura lor sunt oameni liniştiţi, de omenie, foarte prietenoşi şi credincioşi. Aici salutul este: ,,Doamne ajută". Aşa sunt ei moţii şi am tot respectul pentru ei.

Spuneam pâna nu de mult că Bucovina este cea mai frumoasă zona muntoasă din ţară, este adevărat, începând de la Vatra Dornei până la Gura Humorului, şi de la Cârlibaba până pe valea Bistriţei la Poiana Teiului (Lacul Bicaz), este de o frumuseţe rară, însă pot spune că Apusenii sunt la fel de frumoşi, de falnici şi cred că nicăieri în ţară nu există atâtea peşteri ca în Munţii Apuseni.

Am plecat de la Vârtop la Gârda şi apoi spre Peştera Gheţarul de la Scărişoara. Este încântător totul, însă ce mi-a încântat cel mai mult ochii sunt peisajele din aceşti munţi, casele moţeşti răsfirate pe dealuri sau pe firul văilor, aproape că le cade pădurea pe case de multe ori, însă aceşti oameni sunt obişnuiţi cu traiul în munţi cu traiul greu.

Am stat de vorbă cu domnul Ivan (care ne-a ajutat având o defecțiune la autocar) de pe valea Ordîncușii din comuna Gârda, dânsul are casa lângă firul văii şi trăieşte aici de când s-a născut. "Aici m-am născut şi aici trăiesc de o viaţă, tata a avut moară aici şi când eram copil mergeam cu el după grâu până prin Banat sau pe la Cluj şi măcinam aici la moară. Acum sunt la pensie din 1996, am lucrat şofer la IFET –la pădure, înainte era de lucru aici la Gârda, aveau oamenii de lucru, era o fabrică de butoaie de fag, iar acum nu mai este nimic acolo. Suntem nevoiţi să trăim după animale sau fiecare cum poate".

Într-adevăr, lipsa locurilor de muncă este o problemă cu care se confruntă moții, aşa se explică faptul că deşi zona este deosebit de frumoasă, mulţi sunt obligaţi să plece din zonă să lucreze în alte părţi sau în străinatate, ceea ce nu e normal pentru că aici s-ar putea trăi doar din agro-turism, însă nu este infrastructura foarte bine pusă la punct, lucru care ar ajuta turismul enorm de mult să se dezvolte. Drumurile bune, căile de acces şi serviciile sunt necesare dacă se doreşte dezvoltarea zonei. Se pot accesa fonduri europene pentru a investi atât în drumuri cât şi în turism şi în câţiva ani zona Apusenilor se va ridica, pentru că merită şi aceşti oameni un trai mai bun şi nu numai ei, ci şi turiştii care se vor orienta atunci spre aceste locuri frumoase, de basm , care insă nu sunt suficient promovate nici în ţară nici în străinătate momentan.

Locuri frumoase sunt peste tot în Apuseni, cred că poate deveni o mică Austrie sau Elveţie, însă mai trebuie lucrat în infrastructură și, turism, deoarece turismul este cel care poate ajuta zona să se dezvolte şi să aducă bunăstare în zona Apusenilor, făcând din aceşti munţi: PERLA ARDEALULUI.

..................................

Peștera Scărișoara
Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de „ghețar” iar „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel. Acum aparține comunei Gârda de Sus, județul Alba.

Intrarea în Ghețarul de la Scărișoara se face printr-un impresionant aven, a cărui gură, cu un diametru de 60 m, se deschide în pădurea din marginea platoului. O potecă îngustă săpată în stâncă și câteva scări metalice ancorate în pereți înlesnesc coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în tot timpul anului un strat gros de zăpadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lățime și 17 m înălțime.

Topografia Ghețarului de la Scărișoara este simplă, deoarece peștera reprezintă o încăpere unică cu o dezvoltare totală de 700 m. În mijlocul acestei încăperi se află un imens bloc de gheață, cu un volum de 80.000 m3 și care dăinuie în peșteră de peste 4.000 de ani. Fața superioară a blocului (3.000 m2) formează podeaua Sălii Mari. În partea dreaptă acest planșeu se frânge într-un tobogan abrupt de gheață, care dă într-o zonă, denumită Biserica. Aici apar primele formațiuni stalagmitice de gheață. Aceasta este zona turistică, restul fiind rezervație științifică, cu două sectoare distincte.

În latura din dreapta intrării se află Rezervația Mică, la care se ajunge coborând o verticală de 15 m în rimaia dintre stâncă și gheață. În stânga se află Rezervația Mare, spre care se coboară o verticală de 20 m la baza căreia galeria continuă puternic descendentă. Aceasta este Galeria Maxim Pop. În amândouă rezervațiile, lângă ghețar reapar stalagmitele de gheață, dintre care unele au o existență permanentă iar altele se topesc în cursul verii, dar se refac în forme asemănătoare în lunile de iarnă.