Aproape 3.000 de euro, prețul plătit de un român pentru un permis de conducere fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand au depistat în cadrul activităților de control, un cetățean român care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals.
În data de 26.01.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un microbuz înmatriculat în România, condus de către un cetățean român.
La controlul specific, șoferul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Persoana a declarat că a obținut permisul de conducere în schimbul sumei de 2.800 de euro.
S-au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că persoana nu deţine permis de conducere şi au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.