Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Anul nou chinezesc la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Anul nou chinezesc la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Comentează 0

 

Anul nou chinezesc s-a sărbătorit la universitatea arădeană de stat într-un cadru festiv în prezența ministrului Educației, doamna Ecaterina 
Andronescu.  Arte marțiale, caligrafie tradițională chinezească, tăieturi de hârtie, recital de poezie, interpretare corală și instrumentală, costume  tradiționale chinezești toate au fost prezentate pe scena din sala festivă a UAV. Cei care au adus cu ei spiritul Chinei la noi, în oraș, au fost cei de la Institutul Confucius din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca,parteneri ai Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Protagoniștii, pe lângă profesorii din cadrul institutului, au fost elevii și studenți arădeni care învață limba chineză în cadrul orelor  oferite de Confucius. Nu mai puțin de șapte unități școlare sunt implicate în promovarea culturii și limbii chineze:  Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad, Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad, Colegiul Național
„Preparandia - Dimitrie Ţichindeal”, Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn" Arad și Liceul Național de Informatică.
„Suntem foarte fericiți să celebrăm Festivalul chinezesc al Primăverii împreună cu prietenii noştri din Arad precum într-o  familie.  Este un eveniment important pentru fiecare dintre noi şi sperăm ca , în viitor, să aducem cultura Chinei publicului din România”, a declarat directorul chinez al Institutului Confucius, Feng Shaozhong. „Sărbătoarea Anului Nou chinezesc este una din cele mai importante evenimente din an pentru poporul chinez. În acest an am avut onoarea să o sărbătorim împreună cu partenerii noștri din Arad, gazdele noastre primitoare fiind Universitatea Aurel Vlaicu. Mulțumesc
conducerii Universitatii pentru primirea de excepție, pentru deschiderea şi interesul față de limba şi cultura chineză; toate acestea stau dovada unei colaborări fructuoase pe termen lung sub egida prieteniei şi bunei înțelegerii” a declarat directorul român al Institutului Confucius, Nicolae Şera.
 „Este un eveniment special pentru universitatea noastră și suntem bucuroși și onorați că partenerii noștri, Institutul Confucius, a decis să serbeze Noul An Chinezesc la universitatea noastră. Ne bucură interesul arădenilor pentru cultura și limba chineză și suntem siguri că, în viitor, proiectele pe care le vom derula vor atrage la fel de mult atenția arădenilor”, a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Au onorat cu prezența lor  doamna ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, domnul secretar de stat în MEN, Petru Andea,  doamna
Florentina Horgea, Prefect al Județului Arad, domnul Deputat Dorel Căprar, Preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, doamna Prof.univ.dr.ec [1]. Ramona Lile, Rector Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, doamna
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, Rector Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, domnul prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Conf.univ.dr. Mihai Marcoci, doamna inspector școlar general Anca Stoenescu, reprezentanți ai Consiliului Județean Arad și Primăria Arad, doamna prof. Feng Shaozhong, director chinez al Institutului Confucius din cadrul Universității Babeș-Bolyai, domnul conf. univ. dr. Nicolae Șera, Director român al Institutului.

Galerie foto (28)


Scrie un comentariu

trimite