Anul 2017 a fost unul rodnic pentru Biblioteca Județeană ,,A.D. Xenopol" Arad
Anul 2017 a fost pentru Bibioteca Județeană ,,A.D. Xenopol" Arad, instituție finanțată de către Consiliul Județean Arad, unul al modernizării. Vom puncta câteva dintre cele mai importante obiective realizate. S-a finalizat inventarul fondului de carte de la Secția împrumut carte adulți, operație care se face o dată la 10 ani. Cel mai probabil, până la finele primului trimestru, sălile care deservesc această secție vor fi renovate, astfel încât publicul va avea o plăcută surpriză la momentul redeschiderii acesteia. S-a terminat reabilitarea holului central, recondiționarea feroneriei, a tâmplăriei și ferestrelor, precum și vopsirea manuală a elementelor de lemn. De asemenea s-a inaugurat Sala ,,Centenar", loc în care se vor desfășura principalele acțiuni și pe parcursul anului viitor. Merită menționat că s-au recondiționat, cu ajutorul specialiștilor de la Complexul Muzeal Arad, o serie de piese de mobilier care au aparținut unora dintre corifeii Marii Uniri, iar în dulapurile vitrină au fost puse câteva dintre cele mai reprezentative opere cu privire la acest act. Astfel această sală, fiind una de trecere spre Secția împrumut carte copii, în viziunea noastră mai are un rol - și anume acela de a aduce în fața privirii și conștiinței tinerei generații, atmosfera și unele dintre faptele înaintașilor noștri, mai ales că în 2018 vom celebra un secol de Românie.
Tot în cursul anului 2017 , Biblioteca Județeană ,,A.D. Xenopol" Arad a achiziționat un fond nou de carte în valoare de 500.000 de lei, care vine în întâmpinarea nevoilor de informare, documentare și lectură a cititorilor noștri. De asemenea, am donat cărți la bibliotecile orășănești și comunale din județ, dar și carte școlară la o serie de unități de învățământ, acțiuni care vor continua și pe parcursul anului viitor.
Un alt obiectiv important îndeplinit în acest an, care răspunde și nevoilor de adaptare la noile suporturi de stocare și distribuire a informației a fost finalizarea digitizării periodicelor arădene. Urmează ca în cel mai scurt timp acestea să fie puse pe o platformă online, care să fie la dispoziția celor interesați în mod gratuit. Tot la acest capitol, am demarat acțiunea de constituire a Bibliotecii Digitale ,,A.D. Xenopol".
În ideea de a mări gradul de utilitate în rândul comunității am permanentizat evenimentele culturale, în special lansările de carte, care au ajuns la o frecvență săptămânală. Tot în 2017, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad a câștigat o finanțare AFCN ( Administrația Fondului Cultural Național) cu proiectul „Biblioteca de literatură arădeană de azi” și a obținut o finanțare de aproape 30.000 de lei.
Pentru a susţine vizibilitatea instituţiei nu doar pe plan intern, ci şi pe plan internaţional, am participat la diverse proiecte de anvergură europeană.
Nu în ultimul rând, după o muncă de aproape cinci ani, Bibioteca Județeană ,,A.D. Xenopol" Arad a editat lucrarea în trei volume ,,Aradul economie și societate", coordonată de către conf.univ. dr. Adrian Nițu. Cele trei volume sunt rodul muncii unui colectiv de istorici, economiști, oameni de cultură de diverse etnii și confesiuni din Arad și reprezintă, din acest punct de vedere, o premieră în România. De altfel , Societatea de Științe Istorice din România a premiat lucrarea cu prestigiosul premiu ,,A.D. Xenopol" pe anul 2017.