Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Amplă razie cu intervenția „mascaților”, în zona Chișineu-Criș

În noaptea de 24 spre 25 august, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, a fost desfășurată o razie, în orașul Chișineu-Criș și localitățile învecinate.

Amplă razie cu intervenția „mascaților”, în zona Chișineu-Criș
Comentează 0

Acțiunea a avut ca scop reducerea riscului rutier, impunerea respectării legislației, menținerea ordinii publice și verificarea activității societăților comerciale, din punct de vedere economic și al organizării sistemelor de pază. În acțiune au fost implicați polițiștii orașului Chișineu-Criș și ai Secției 3 Rurală Chișineu-Criș, Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, precum și luptători S.A.S.

Activitățile au avut ca rezultat legitimarea a 105 persoane și verificarea a 81 de autovehicule, depistate în trafic. 70 de persoane au fost testate cu aparatele din dotare, pentru consum de alcool și droguri. Pentru încălcări grave ale legislației rutiere, au fost întocmite 6 dosare penale.

Polițiștii economici au controlat 5 societăți comerciale, și au ridicat, în vederea confiscării, aproximativ 2.200 de lei, pentru care nu ar fi fost emis bon fiscal.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 54.200 de lei, dintre care 4 pentru nerespectarea legislației privind paza societăților comerciale, 3 pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice, 2 pentru neutilizarea caselor de marcat, iar celelalte pentru abateri de la legislația rutieră.

Au fost reținute 5 permise de conducere, și retrase 2 certificate de înmatriculare.

O persoană a fost condusă la sediul unității de poliție, în vederea clarificării situației sale, fiind amprentată.

Aceste acțiuni au ca scop protejarea populației și creerea unui mediu liniștit și sănătos, precum și șosele pe care se pot deplasa în siguranță.

Galerie foto (3)


Scrie un comentariu

trimite