AMENZILE de circulaţie cresc CONSIDERABIL de la 1 MAI. Vezi noile SANCŢIUNI
Amenzile de circulaţie vor creşte, de la 1 mai 2016, cu 20% datorită majorării salariului minim pe economie de la 1.050 de lei / lună la 1.250 de lei / lună.
Creşterea salariului minim pe economie de la 1.050 de lei/lună, la 1.250 de lei/lună, începând cu 1 mai 2016, aduce cu sine şi o veste proastă: creşterea cuantumului amenzilor de circulaţie cu acelaşi procent, aproape 20%.
Valoarea punctului de amendă este calculată potrivit legii în funcție de salariul minim, respectiv 10% din acesta, urmând să ajungă la 125 lei, de la 105 lei în prezent. Contravenţiilor prevăzute în Codul Rutier li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte – amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.
Clasele de sancţiuni, conform Codului Rutier, sunt următoarele: clasa I – 2 sau 3 puncte – amendă; clasa a II-a – 4 sau 5 puncte – amendă; clasa a III-a, de la 6 la 8 puncte – amendă; clasa a IV-a , de la 9 la 20 puncte – amendă şi clasa a V-a, de la 21 la 100 puncte – amendă (sancțiuni care se aplică numai persoanelor juridice).
De la 1 mai, amenzile vor fi, în funcție de clasă, astfel:
– de la 250 la 375 de lei (clasa I);
– de la 500 la 625 de lei (clasa a II-a);
– de la 750 la 1.000 de lei (clasa a III-a);
– de la 1.125 la 2. 500 de lei (clasa a IV-a);
– de la 2625 la 12.500 de lei (clasa a V-a) - sancțiuni care se aplică numai persoanelor juridice
Clasa I: Şoferul care nu poartă centura de siguranţă va fi sancţionat cu o amenă cuprinsă între 250 şi 375 de lei şi 2 sau 3 puncte de penalitate. Aceeaşi sancţiune va fi suportată şi de către conducătorul auto care conduce un autovehicul, în mod nejustificat, cu o viteză cu cel puţin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe tronsonul de drum respectiv. O sancţiune similară va primi şi conducătorul autovehiculului care nu respectă obligaţia de semnalizare a schimbării direcţiei de mers.
Clasa a II-a: Cu 4 sau 5 puncte de amendă şi sume cuprinse între 500 şi 625 de lei vor fi sancţionaţi conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, cei care nu respectă semnificaţa culorii roşii a semaforului sau cei care nu respectă regulile privind depăşirea.
Clasa a III-a: Conducerea unui autovehicul cu permisul de conducere expirat se va sancţiona cu 6 – 8 puncte de amendă şi sume cuprinse între 750 şi 1.000 de lei.
Clasa a IV-a: Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, neefectuarea verificării medicale periodice, lipirea de afișe, inscripții sau înscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora, săvârșirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanților la trafic, aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanțe sau vehicule, transportul animalelor pe locurile din față ale vehiculelor, conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui durată a semnalului depășește mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depășește pragul fonic prevăzut de lege) - sunt aplicate de la 9 la 20 puncte - amendă de la 1.125 de lei la 2.500 de lei.
Şoferii care se urcă băuţi la volan se pot aştepta la amenzi de până la două salarii minime pe economie, adică 2.500 de lei. Nu mai punem la socoteală suspendarea permisului de conducere.
Clasa a V-a: Se aplică pentru persoane juridice, amenzile sunt între 2.625 şi 12.500 de lei.
sursa: romaniatv.net