Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Amenzi de zeci de mii de lei pentru incendiare și aruncarea deșeurilor în zona Mărului (FOTO)

Polițiștii locali au aplicat amenzi de zeci de mii de lei pentru incendierea și aruncarea deșeurilor în zona Mărului, o zonă transformată de persoane certate cu legea într-o adevărată groapă de gunoi.

Amenzi de zeci de mii de lei pentru incendiare și aruncarea deșeurilor în zona Mărului (FOTO)
Comentează 0

„În cadrul acțiunilor zilnice de monitorizare a zonei Mărului desfășurate de echipaje ale Serviciului Protecția Mediului din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, pentru combaterea fenomenului de abandon al deșeurilor, în perioada 08.02-14.02.2024 au continuat să fie surprinse, în flagrant, fapte din această categorie, precum și incendierea de deșeuri într-o zonă aflată în proximitatea arealului menționat. De asemenea, prezența patrulelor a descurajat producerea altor contravenții. Agenții constatatori au aplicat două sancțiuni, în cuantum total de 75.000 lei, pentru încălcarea OUG nr. 92/2021-privind regimul deșeurilor.

Astfel, în data de 12.02.2024 a fost identificat B.V.P., în vârstă de 52 ani din Suceava care a procedat la incendierea unor cabluri și cauciucuri în scopul extragerii de material feros. Pentru nerespectarea prevederilor art. 20 alin. 5 din actul normativ mai sus menționat, bărbatul a fost amendat cu 30.000 lei.

În data de 13.02.2024, C.V., în vârstă de 50 ani, domiciliat în municipiul Arad, a fost surprins abandonând diferite deșeuri (din construcții, polistiren, menajer), pentru transportul cărora a utilizat o autoutilitară deținută în proprietate. Fapta săvârșită, cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. 3 din OUG nr. 92/2021, a determinat aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 45.000 lei.

În aceeași zi, a fost identificat un cetățean care transporta deșeuri din construcții cu intenția de a le abandona într-o zonă neautorizată din arealul Mărului. La vederea echipajului Direcției Generale Poliția Locală Arad, bărbatul a renunțat la depozitarea deșeurilor. Polițiștii locali au solicitat transportatorului să ducă deșeurile la deponeul ecologic autorizat de pe raza municipiului Arad și să prezinte dovada depozitării conforme. În data de 14.02.2024, persoana a prezentat polițiștilor locali bonul de depozitare pentru întreaga cantitate transportată, eliberat de operatorul autorizat”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Sursa foto: Poliția Locală

 

 

Galerie foto (13)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite