Amendați de Poliția Locală pentru că au aruncat deșeuri rezultate din construcții în tomberoane
Polițiștii locali cu atribuții de ordine publică împreună cu angajații din cadrul RETIM au continuat activitatea de observare, depistare și identificare a persoanelor care încalcă prevederile HCLM 297/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor de salubrizare din municipiul Arad.
În cartierul Bujac, pe strada Gloriei au fost surprinse persoane care deversau ilegal deșeuri provenite din construcții. Urmare a contravențiilor constatate, au fost aplicate de către agenții de poliție locală sancțiunile corespunzătoare. Contravenientului i-au fost aduse la cunoștință obligațiile impuse de prevederile legale pe care trebuie să le îndeplinească. Acesta a curățat ulterior pe propria cheltuială întreaga zonă.
Conform actului normativ mai sus menționat, utilizatorilor le este interzisă introducerea în recipientele de colectare de pe platformele comune sau în pubele a deşeurilor provenite din construcţii, din toaletarea pomilor sau curăţarea şi întreţinerea spaţiilor verzi.