Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Amendat pentru că nu a făcut nimic pentru a restricţiona accesul oamenilor străzii în clădire

Amendat pentru că nu a făcut nimic pentru a restricţiona accesul oamenilor străzii în clădire
Comentează 0

În pofida șirului de amenzi contravenționale pe care le are de achitat în urma proceselor-verbale întocmite pe numele său pe parcursul anului precedent, a angajamentului  de a obtura căile de acces în clădire și a acordului notarial  încheiat cu Direcția Generală Poliția Locală Arad proprietarul  imobilului degradat de pe strada Grigore Alexandrescu, care servește drept adăpost oamenilor străzii, nu s-a conformat. 

Astfel, municipalitatea a decis majorarea cu 400% a nivelului de impozitare aferent  clădirii aflate într-un stadiu avansat de degradare, ce reprezintă o pată pe cartea de vizită a zonei centrale. Accesul oamenilor străzii în respectiva incintă se face, în continuare, în mod sistematic după ce proprietarul a refuzat să înțeleagă faptul că semnarea acordului notarial prin intermediul căruia polițiștii locali cu atribuții de ordine publică pot intra în clădire pentru a îndepărta oamenii străzii nu îl exonerează de obligația de a igieniza imobilul și de a securiza accesul în clădire. 

Urmare a controlului tematic întreprins la adresă vineri, 12 iunie a.c. de către polițiștii locali cu atribuții de ordine publică, disciplină în construcții și afișaj stradal și cei ai Biroului Protecția Mediului, proprietarul s-a ales din nou cu  amendă contravențională, în cuantum de 1501 lei, pentru nerespectarea prevederilor HCLM 162/2006, privind gospodărirea municipiului precum și cu o sesizare adresată Inspectoratului de Stat în Construcții, privind încălcarea prevederilor Legii 10/1995, privind calitatea în construcții.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite