Ambrozia poate aduce amenzi de până la 20.000 de lei pentru arădeni
Direcția Generală Poliția Locală Arad atenționează toți proprietarii persoane fizice sau juridice, deţinători de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, asupra faptului că au obligaţia, conform Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrosia, să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane.
„În scopul distrugerii ambroziei şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii, persoane fizice sau juridice, vor desfăşura în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante, respectiv apariţia primelor inflorescenţe și până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii, lucrări de întreţinere a terenurilor.
Metodele recomandate pentru prevenirea, combaterea şi distrugerea buruienii sunt: cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcţie de locul şi suprafaţa infestată, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea, în cazul unor suprafeţe izolate, efectuarea unor arături adânci şi discuiri pe terenurile agricole, erbicidarea, după caz.
De asemenea, beneficiarii lucrărilor de construcţii, au obligaţia ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării și răspândirii acestei plante.
Polițiștii locali cu atribuții de Protecția Mediului au identificat pe tot parcursul lunii mai, terenurile pe care s-a instalat buruiana ambrozia; astfel, au fost transmise somații persoanelor fizice și juridice din cartierele Grădiște, Gai, Centru, Aradul Nou, în vederea luării măsurilor ce se impun; începând cu data de 1 iulie se vor realiza controale de verificare a măsurilor întreprinse”, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale.
Nerespectarea normelor legale de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.
„Menționăm faptul că atât deținătorii de terenuri infestate cu buruiana ambrozia care au primit somații cât și cei care n-au fost somați au obligația de a respecta prevederile Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrosia”, mai spun poliţiştii locali.