Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Incidente şi nereguli în mai multe secţii de votare din ţară

Peste 18,2 milioane de alegători români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt aşteptaţi, duminică până la ora 21:00 să îşi aleagă reprezentanţii din Senat şi din Camera Deputaţilor pentru următorii patru ani. Încă de la primele ore ale dimineţii au fost înregistrate o serie de incidente la secţiile de vot.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Incidente şi nereguli în mai multe secţii de votare din ţară
Comentează 0

Reprezentantului PSD dintr-o secție de votare din municipiului Câmpina i s-a făcut rău, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar un operator dintr-o secție din Ploiești s-a accidentat după ce scaunul pe care stătea s-a rupt, acesta având, de asemenea, nevoie de îngrijiri din partea medicilor.

Șeful Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că persoana în cauză este un bărbat de 47 de ani care a suferit un puseu de tensiune.

De asemenea, o femeie de 35 care activa ca operator de calculator în secția 91 din Ploiești s-a accidentat, având nevoie de îngrijiri medicale, după ce scaunul pe care stătea s-a rupt, a mai precizat Nițu.

O sesizare potrivit căreia un membru al unei comisii de vot din județul Dâmbovița fotografiază alegătorii când ies din secție a fost primită la numărul 112, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Ea a mai menţionat că probleme au fost sesizate şi în Bucureşti. "Polițiștii bucureșteni au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat la o secție de votare din Capitală și a încercat să voteze fără a avea acest drept. În cauză se efectuează cercetări", a spus Monica Dajbog, potrivit Agerpres. 

Tot în București o persoană a primit două buletine de vot pentru Camera Deputaților și unul pentru Senat. Potrivit lui Dajbog, cetățeanul a introdus în urnă toate cele trei buletine de vot primite, iar în cauză se fac cercetări.

Poliţia Vrancea face verificări după ce două persoane au fost prinse în timp ce încercau să voteze pentru a doua oară la scrutinul de duminică. Procesul electoral nu a fost afectat în niciciunul dintre cazuri.

Cel de-al doilea caz a fost semnalat într-o secţie de votare din Focşani. Un alegător care votase deja, a fost depistat că încearcă să voteze din nou. Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean Vrancea, procesul electoral nu a fost întrerupt, însă au fost anunţate autorităţile, iar persoanele suspectate de tentativă de vot multiplu vor fi verificate de Poliţie.

O femeie, operator IT de la secția de votare 207 din Tecuci, judeţul Galaţi, și-a spart capul, după ce a alunecat și a căzut în baie, ea continuând însă să scaneze actele de identitate ale alegătorilor până când va fi înlocuită, a declarat președintele Biroului Electoral Județean, Robert Florea.

Potrivit acestuia, în ciuda stării de sănătate, femeia continuă să scaneze pe tabletă actele de identitate ale alegătorilor, ea urmând a ajunge la spital după ce Autoritatea Electorală Permanentă va trimite un înlocuitor.

Mai multe tablete prin care se face monitorizarea în timp real a alegerilor parlamentare au fost înlocuite după ce au prezentat probleme tehnice, între care două în judeţul Hunedoara şi una în judeţul Maramureş.

Citeste mai mult pe romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite