Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Alegeri cu final previzibil

Au trecut și alegerile prezidențiale, iar rezultatul final nu a surprins pe nimeni. Klaus Iohannis, candidatul susținut de Partidul Național Liberal a câștigat fără niciun fel de emoții cel de-al doilea mandat. Poate din această cauză, adică a lipsei emoțiilor, bucuria victoriei nu a fost cum era pe vremuri. Spun acest lucru, amintindu-mi de confruntările între Ion Iliescu și Emil Constantinescu, între Traian Băsescu și Adrian Năstase, Băsescu și Geoană sau Iohannis și Ponta.

Alegeri cu final previzibil
Comentează 1

Ceea ce a surprins puțin a fost că PSD a reușit să piardă, între turul întâi și turul al doilea supremația în cinci județe, adică în jumătate din județele în care reușise să se impună pe 10 noiembrie. Unul dintre acestea este chiar Doljul, județul Olguței Vasilescu, șefa de campanie a Vioricăi Dăncilă, județ în care PSD-ul este condus de soțul Olguței, Claudiu Manda.

Având în vedere scorul dezastruos înregistrat de social-democrați, care au pierdut cu brio cu un scor asemănător celui înregistrat de Corneliu Vadim Tudor în 2000, când foarte mulți români care nu votaseră în viața lor cu PSD, PDSR, FDSN ș.a.m.d.p., l-au ales pe Iliescu, speriați fiind de perspectiva unui președinte ca Vadim, scaunul de șef de partid a lui Dăncilă, un candidat slab, a început să se clatine serios. Era previzibil. Mai puțin previzibilă a fost rapiditatea cu care s-au mișcat oponenții ei, rapiditatea cu care grupul cristalizat în jurul lui Marcel Ciolacu (nu Nicolae Bădălău – alt nume predestinat „să facă istorie” în PSD) a trecut la atac, a sărit direct la beregata Vioricăi și i-au cerut să plece. Nu fără compensații, e adevărat. I-au oferit șefia Organizației de Femei, de unde provine, și un loc eligibil de parlamentar. Așa că Ciolacu, pentru cine nu îl cunoaște, președintele Camerei Deputaților, post ocupat până prin vară de Daddy Dragnea, are toate șansele să preia partidul, dacă reușește să se debaraseze de Eugen Chiparosu' Discotecaru' Teodorovici, președintele executiv și primul succesor legitim al președintelui, și de secretarul general Mihai Fifor, unul dintre puținii pesediști de frunte care are o anume statură intelectuală, dar care s-a cam compromis trecând dintr-o barcă în alta, după cum a bătut vântul schimbării în partid.

Asta, în condițiile în care, astăzi, Viorica Dăncilă și toți vicepreședinții partidului urmează să își dea demisiile în Comitetul Executiv. Din câte se pare, cei doi țin cu dinții de scaun, însă Partidul, care „are întotdeauna dreptate” are ac și de cojocul lor, existând varianta suspendării lui Teodorovici și Fifor și implicit a vacantării celor două funcții.

În februarie, urmează să fie organizat un Congres extraordinar, cu cuțitele și pistoalele pe masă, în care să se tranșeze lupta pentru putere în partid, dar până atunci, PSD va avea o conducere colectivă, cum s-a încercat pe vremuri la PCR, din care vor face parte Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Niculae Bădălău, Lia Olguţa Vasilescu şi Gabriela Firea, să fie împăcate toate taberele din partid. Sigur, dacă până la Congres se va ajunge la o soluție negociată, pistoalele și cuțitele vor rămâne acasă, dar cert este că Epoca Dăncilă și Epoca Dragnea rămân doar o pagină, cam neagră, de istorie. Un final previzibil.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite