Gheorghe Falcă: „Respingerea candidaturii lui Georgescu este o decizie cât se poate de corectă!”
Europarlamentarul arădean Gheorghe Falcă consideră că respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central este un demers cât se poate de corect.

„Decizia Biroului Electoral Central de a respinge candidatura putinistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna Mai – reluate tocmai pentru că el a trișat! – este, eminamente, o hotărâre juridică fundamentată și o reafirmare fermă, pe care o susțin, a faptului că România rămâne un stat de drept, un partener de încredere al Uniunii Europene și al NATO, o democrație care nu cedează în fața manipulării și a radicalizării.
Ce s-a prefăcut acest personaj că uită? Tocmai faptul că trăim într-un stat de drept, iar regulile sunt clare pentru toți, inclusiv pentru el.
România, iar asta e valabil indiferent de persoană sau de context, funcționează pe baza unor instituții solide, iar democrația se bazează pe reguli clare și universal aplicate. Cine nu doar că nu le aplică, ci le și respinge, trebuie izolat de corpul social, prin căi legale, ca pe un puroi care nu dorim să se extindă și mai mult.
Poate nu am fost suficient de clar: niciun candidat nu este mai presus de lege, fie el Georgescu sau oricine altcineva, iar Biroul Electoral Central nu a făcut altceva decât să aplice prevederile constituționale și decizia Curții Constituționale din 6 decembrie 2024.
Și vreau să repet: alegerile de anul trecut au fost anulate tocmai din cauza lui Georgescu, care a încălcat legislația electorală privind finanțarea campaniilor și a beneficiat de interferență străină. Astfel, nu se putea accepta ca, la reluarea alegerilor, aceeași persoană să fie considerată eligibilă.
Prin urmare, statul de drept funcționează, regulile sunt valabile pentru toată lumea, iar România respectă Constituția României și toate standardele europene.
Ce este nou, la nivel european, e violența cu care actorii străini au intervenit în procesul electoral de la noi și masivitatea, scara la care au acționat. Au crezut că va ține, dar s-au înșelat”, scrie pe Facebook europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Acesta consideră că respingerea candidaturii lui Georgescu nu este o decizie politică, ci este una juridică, bazată pe principiile democratice europene. „Nu este vorba despre un complot, ci despre aplicarea legii în mod corect și echitabil. Asta vor să ascundă putiniștii de la noi, iar opinia mea este că dezinformarea și radicalizarea nu mai trebuie tolerate. Destul cu atâta puroi în societatea românească!
Spun asta pentru că pe fondul deciziei BEC, Georgescu și susținătorii săi din AUR sau POT au răspuns printr-o campanie agresivă de dezinformare și instigare la violență, folosind exact aceleași tehnici ca și propaganda rusă. Și nu doar propaganda rusă de acum, ci cea pe care rușii o practică începând cu anii 30! Oameni buni, este clar ca lumina zilei!
Ei spun că statul român a blocat un candidat printr-o decizie arbitrară, când, de fapt, Georgescu nu a respectat cerințele legale.
Mai spun că România nu respectă democrația, când, în realitate, România aplică standardele europene.
Se vorbește despre un așa-zis abuz al sistemului și despre necesitatea intervenției Uniunii Europene, când, în fapt, UE a recunoscut independența justiției române.
Se încearcă acreditarea ideii că România este o dictatură și Europa este condusă de un sistem opresiv, o minciună periculoasă menită să destabilizeze și să alimenteze extremismul, în folosul cui credeți?...
Extremiștii și anarhiștii creează haos atunci când nu le convin regulile democratice. E tot ce știu să facă. Tactica lor este manipularea, intimidarea și victimizarea. Mai grav, lideri AUR și apropiați ai lui Georgescu au amenințat cu război civil și e tare bine că Ministerul de Interne a intervenit prompt, proactiv, confiscând ex-ante zeci de arme de la indivizii care le dețineau, oricum ilegal!
În aceste momente, România dovedește că este un partener de încredere al Uniunii Europene și al NATO, că nu va tolera nicio formă de interferență străină în alegeri, fie că vine din Est sau din alte părți. Europa trebuie să fie conștientă de acest fenomen iar eu cred că fermitatea de care am dat noi dovadă în aplicarea LEGII ar trebui preluată și de alte state membre.
În cadrul Partidului Național Liberal, noi susținem transparența, respectarea regulilor democratice și protejarea României de interferențe externe și susținem decizia BEC care nu face altceva decât să apere democrația și alegerile libere.
În acest timp, Georgescu și AUR și POT încearcă să destabilizeze România prin dezinformare și incitare la violență, însă le spun și le spunem foarte clar: oricine respectă regulile, poate candida. Cine nu le respectă, nu.
Este atât de simplu”, mai susține Gheorghe Falcă.