Călin Bibarț: „Veselia generală a PSD nu se potriveşte cu faptele”
Potrivit liberalilor arădeni, PSD îşi aminteşte de Arad şi de proiectele oraşului nostru o dată la patru ani. După ce au făcut tot posibilul să taie fondurile Aradului şi au fost complici la deturnarea banilor munciţi la Arad către Teleormanul lui Dragnea, acum îşi amintesc de proiectele Aradului.
„Este o veselie generală la PSD, un dezmăţ al promisiunilor, care ignoră faptele. Foarte bune exemple sunt filmele legate de Cetate, cu oameni care beau, cântă şi dansează. Pesediştilor le este ruşină să arate cadre din Cetate, acolo unde totul este în paragină. Candidatul PSD, fost ministru al Apărării şi apropiat al foștilor președinți PSD Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, nu a făcut nimic pentru Cetate, deşi era la îndemâna sa. Putea să aloce fonduri pentru restaurarea unor obiective, dar nu a făcut-o. Acesta este un motiv temeinic pentru care candidaţii PSD se ascund astăzi sub o altă siglă. În veselia generală, speră că arădenii vor uita.
Arădenii nu uită şi nu votează PSD. Între timp, Primăria Arad şi Guvernul fac paşi înainte pentru o investiţie de 80 de milioane de euro pentru Cetate. Acestea sunt fapte şi lucruri concrete, aşa lucrează PNL”, a declarat primarul Călin Bibarț.