Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Al TREILEA val? Ce spune Virgil Musta despre pericolul la care suntem supuşi

Șeful Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș" din Timișoara, Virgil Musta, atrage atenția asupra pericolului valului trei al pandemiei și îndeamnă oamenii la respectarea regulilor, tocmai pentru ca restricțiile să nu devină mai severe, scrie digi24.ro.

Al TREILEA val? Ce spune Virgil Musta despre pericolul la care suntem supuşi
Comentează 0

„Dacă suntem precauți, pandemia poate fi ținută sub control. Sunt convins că asta se va întâmpla, astfel încât Paștele să fie tradițional și să nu trebuiască să luăm măsuri restrictive. Pentru asta însă, toată lumea trebuie să înțeleagă riscul valului 3, iar regulile să fie respectate.

Foarte probabil că dacă nu se respectă regulile, restricțiile vor crește ca în toată Europa care e aproape închisă din cauza presiunii mari pe sistemul de sănătate care e în majoritatea țărilor europene. Cred că nu e suficient să discutăm în spital, ci trebuie discutat în comunitate cu factorii de decizie”, a afirmat cunoscutul medic timişorean, potrivit sursei citate.

Intraţi AICI pentru detalii.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite