Ajutoare umanitare... electorale marca PSD, la Craiva (VIDEO)
La Craiva se dau lemne de foc pe post de ajutoare umanitare. Cel puțin așa susțin reprezentanții PNL Craiva, care au postat pe Facebook o informație care ar trebui să dea de gândit autorităților în drept.
Cel arătat cu degetul de liberalii din Craiva este M.S., angajat al Ocolului Silvic Dumbrava Beliu, căruia i se mulțumește în mod ironic „pentru ajutorul acordat unor cetățeni de bună credință și cu nevoi sociale din comuna Craiva, ajutor constând în lemne de foc pentru iarnă.”
„Chiar dacă e campanie electorală este de apreciat acest gest umanitar din partea dânsului.
Așteptăm ca această acțiune caritabilă să continue în toată comuna!”, mai scriu pe Facebook reprezentanții PNL Craiva. Aceștia ne-au declarat că ar avea informații potrivit cărora zeci de familii din comună ar fi primit câte un metru cub de lemne de foc, acțiunea fiind demarată de PSD în urmă cu o săptămână, ca urmare a faptului că primarul social-democrat al comunei începe să piardă teren în cursa pentru un nou mandat. Se pare că lemnele cu pricina provin din județul vecin.
Potrivit Codului Penal, „oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”