Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Afișe lipite în zona centrală: arădenii sunt avertizați cu privire la doi tineri acuzați că ar plasa bani falși / UPDATE: Au fost reținuți cu alte capete de acuzare

În zona centrală a municipiului au apărut o serie de afișe, puse probabil de victima sau victimele unei înșelătorii. Autorul sau autorii afișului atrag atenția cu privire la doi tineri care locuiesc în Vladimirescu, se deplasează cu o mașină cu numere de Iași și sunt acuzați că ar plasa bani falși.

Afișe lipite în zona centrală: arădenii sunt avertizați cu privire la doi tineri acuzați că ar plasa bani falși / UPDATE: Au fost reținuți cu alte capete de acuzare
Comentează 3

Update 1 Au fost reținuți cu alte capete de acuzare

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, cei doi au fost reținuți în alte dosare, unul dintre ei în urmă cu trei zile, iar altul astăzi.

„La data de 13 decembrie a.c., polițiștii Secției 1 Rurală Arad, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în Vladimirescu și Sâmbăteni, la persoane bănuite de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, 4 persoane cu vârste între 21 și 27 de ani, din  Vladimirescu și Sâmbăteni, în perioada 28 octombrie a.c. - 9 decembrie a.c., ar fi sustras aproximativ 600 de litri de motorină, 10 baterii de pe mai multe autoutilitare, 3 elemente de caroserie și un autoturism.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor au fost descoperite bunuri care ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunilor precum și bunuri rezultate din infracțiuni, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, un bărbat de 22 de ani, din Vladimirescu a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru furt calificat.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Arad”, susțin reprezentanții IPJ Arad.


„ATENȚIE! Două scursuri ale societății, în vârstă de 21-22 de ani, acționează pe raza județului Arad cumpărând diverse lucruri cu bani falși (euro) sau schimbându-i cu pretextul că nu au lei. AVEȚI GRIJĂ! Sunt din comuna Vladimirescu-Arad […] Au deja zeci de victime, au dosare penale iar oamenii legii îi prind și în câteva ore îi eliberează”, se arată în anunț.

Având în vedere prezumția de nevinovăție, am decis să nu publicăm datele de identificare ale celor doi și nici numărul de înmatriculare al autoturismului cu care se deplasează, însă îi informăm pe cititorii noștri cu privire la acest caz, potrivit principiului „paza bună trece primejdia rea”.

În încheiere, trebuie spus că soluția pentru a evita să cădeți în plasă este extrem de simplă: nu acceptați decât lei pentru bunurile și produsele pe care le aveți de vânzare, iar dacă banii pe care vor să-i schimbe cumpărătorii nu sunt falși, nu au decât să meargă la o casă de schimb valutar sau la bancă.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite