„Adoptă un costum popular sârbesc” - o campanie a Consiliului Județean Arad și a Uniunii Sârbilor din România!
La Consiliul Județean Arad s-a lansat astăzi campania „Adoptă un costum popular sârbesc”! La finalul campaniei cinci perechi de dansatori vor purta costume salvate prin bunăvoința iubitorilor arădeni de port popular autentic.
Este o inițiativă inedită, în premieră în județul nostru, și care se adresează arădenilor responsabili și generoși preocupați deopotrivă de trecut și de viitor. Proiectul vizează conservarea patrimoniului cultural tradițional sârbesc și este derulat de Uniunea Sârbilor din Romania în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad. Darko Voştinar, vicepreşedinte al Uniunii Sârbilor din România a declarat că această campanie se adresează firmelor, asociațiilor şi tuturor persoanelor fizice care doresc să își aducă aportul la salvarea unor elemente deosebite de patrimoniu cultural.
“Ne dorim să punem în valoare bogăţia culturală şi identitatea acestei comunităţi, deoarece specificul, obiceiurile şi tradiţiile sârbeşti reprezintă o sursă de inspirație pentru generația noastră, care trebuie să fie transmise mai departe, din generație în generație. Am ales ca partener Consiliul Judeţean Arad deoarece a susţinut şi promovat iniţiativele de cultivare şi păstrare a spiritului sârbesc în oraşul nostru”, a declarat Darko Voștinar.
Sumele donate vor fi folosite în a susţine Ansamblu de dansuri populare sârbești Kolo. „Partenerii noştri vor fi promovaţi la toate evenimentelor noastre, costumele făcând parte din patrimonial nostru cultural”, a precizat Darko Voștinar, vicepreşedinte al Uniunii Sârbilor din România.