ADMITERE LICEU. Cum se calculează MEDIA DE ADMITERE LA LICEU şi cum poţi scăpa de examene prin echivalare
Absolvenţii clasei a VIII-a trebuie să susţină examenul de Evaluarea Naţională pentru a putea intra la liceu.
Procedurile de organizare, calendarul de desfăşurare, disciplinele la care se susţine Evaluarea Naţională şi programele care stau la baza elaborării itemilor sunt stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin ordin separat. Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Ministerul Educaţiei a publicat metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal pentru anul 2016-2017.
Admiterea absolvenților clasei a VIII - a în învățământul liceal de stat pentru anul şcolar 2016 - 2017 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 - 2012. Metodologia se va aplica în mod corespunzător, cu respectarea Calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2016 - 2017.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX - a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII - a, care are o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII - a, care are o pondere de 25% în calculul mediei de admitere.
Calculul mediei de admitere se face astfel:
Comisia Națională de Admitere poate elabora instrucțiuni/proceduri, în vederea bunei organizări și desfășurări a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul școlar 2016 - 2017 .
Probele de aptitudini organizate pentru admiterea în anul școlar 2016 - 2017 în liceele vocaționale se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare şi structura probelor de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaţionale. Proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă pentru admiterea în anul școlar 2016 - 2017 în clasele a IX - a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională se organizează în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare şi structura probei de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă pentru admiterea în anul școlar 2011 - 2012 în clasele a IX - a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională.
Candidaţii care promovează, pe parcursul învățământului gimnazial, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine pot solicita recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX - a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională.
Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX - a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională se fac, la cerere, dacă certificatul obținut/diploma obținută validează un nivel de competență lingvistică egal sau superior nivelului A2, corespunzător Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.
Se recunosc şi se echivalează rezultatele obţinute pentru limbile moderne, examenele și instituțiile menţionate în Lista examenelor cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine care pot fi recunoscute şi echivalate cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, din cadrul examenului de bacalaureat, în vigoare pentru anul respectiv.
De asemenea, se recunosc şi se echivalează rezultatele obţinute la examenele care conferă nivelul de competență li ngvistică A2, organizat de instituțiile prevăzute în lista menționată, pentru limba modernă la care fiecare instituție are deja examene prevăzute în listă.
Candidații cărora li se recunosc și li se echivalează rezultatele obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, conform prevederilor prezentului ordin, primesc nota 10 la proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX - a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională.
Admiterea candidaților la clasele cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și în funcție de opțiuni.
Admiterea absolvenților clasei a VIII - a în învățământul profesional de stat pentru anul şcolar 2016 - 2017 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naționale nr. 3 . 136/2014 privind organizarea, funcționarea, admiterea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani.
Sursa romaniatv.net