Actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat în sensul introducerii statelor Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe în zona roșie
Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a aprobat în ședința de astăzi, 27 noiembrie 2021, Hotărârea numărul 107. Modificările aduse prin această hotărâre sunt
1)actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat în sensul introducerii statelor Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe în zona roșie;
2)modificarea HCNSU 43 din 01.07.2021 prin introducerea unei excepții în sensul instituirii măsurii carantinei pentru o perioadă de 14 zile, pentru toate persoanele cetățeni români, cetățeni din țările Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, care sosesc în România din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe, astfel:
a) la domiciliu sau la locația declarată, dacă există posibilitatea delimitării față de ceilalți membrii ai familiei sau față de cei cu care locuiesc;
b) în spații special destinate, puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale, conform prevederilor legale în vigoare.
3) interzicerea accesului pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizi, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sosesc din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe.
HOTĂRÂRE nr. 107 din 27.11.2011
privind modificarea clasificării țărilor/teritoriilor în sensul trecerii unor state în zona roșie precum și modificarea și completarea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență
nr. 43 din 01.07.2021
Având în vedere recomandările Uniunii Europene, prin Integrated Political Crisis Response, referitoare la trecerea țărilor Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe în zona roșie din cauza înregistrării unei creșteri rapide a infecțiilor datorate unor noi variante de virus, introducerea unor prevederi distincte în ceea ce privește măsura carantinei aplicabilă cetățenilor români, cetățenilor din țările Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană care sosesc în România, precum și interzicerea accesului cetățenilor străini și apatrizi care sosesc din aceste țări, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d), art. 32 alin (1) și art. 37 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, art. 3 lit. a), art. 4, art. 7 alin. (1) lit. a) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,
Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 - Se modifică clasificarea țărilor/teritoriilor aprobată prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 106 din 26.11.2021, în sensul introducerii statelor Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe în zona roșie, începând cu data de 28.11.2021.
Art.2 - Hotărârea nr. 43 din 01.07.2021 a Comitetului Național pentru Situații de
Urgență se modifică și se completează astfel:
După art. 5 se introduce un nou articol 51 cu următorul cuprins:
„(1) Prin excepție de la prevederile art. 5, pentru toate persoanele cetățeni români, cetățeni din țările Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, care sosesc în România din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe se instituie măsura carantinei, pentru o perioadă de 14 zile, astfel:
- la domiciliu sau la locația declarată, dacă există posibilitatea delimitării față de ceilalți membrii ai familiei sau față de cei cu care locuiesc;
- în spații special destinate, puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale, conform prevederilor legale în vigoare.
(2) Pentru toate persoanele prevăzute la alin. (1) se instituie obligativitatea testării RT-PCR pentru SARS-CoV-2 la sosirea în România, precum și în a 8-a zi de la sosire, iar în cazul unui rezultat negativ acestea pot ieși din carantină începând cu ziua a 10-a.”
Art.3 - Se interzice accesul pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sosesc din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe.
Art.4 - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ