Acțiunile ISU Arad în ultimele 24 de ore
Pompierii arădeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 37 de misiuni desfășurate de salvatorii arădeni în ultimele 24 de ore.
La nivel județean, 23 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompierii militari, amintim:
În această noapte, în jurul orei 02:00, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei case situată în municipiul Arad, zona Gai.
La locul evenimentului, din cadrul Detașamentului Arad, au fost mobilizate de urgență, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, autoscara S42 și un echipaj SMURD, încadrate cu 14 salvatori.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la anexa casei, extins la o parte din acoperișul casei din vecinătate.
Persoanele aflate în interiorul casei în momentul izbucnirii incendiului, s-au autoevacuat.
Incendiul a fost lichidat prompt, în limitele găsite de către forțele de intervenție, în aproximativ 45 de minute.
Anexa casei, care servea drept spațiu pentru depozitare, a ars în totalitate. De asemenea au ars 6mp din acoperișul casei din vecinătate.
Datorită promptitudinii și profesionalismului pompierilor arădeni, casa a fost salvată și nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului: scurtcircuit electric.
Tot ieri, 13.07.2022, Detașamentul de pompieri Ineu a fost solicitat să intervină în pădurea de pe raza localității Craiva pentru a salva o persoana peste care căzuse un utilaj agricol (tractor)
Pentru misiune au intervenit 4 pompieri militari ai Detașamentuli Ineu cu o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.
Ajunși la fata locului, pompieri militari au extras victima (sex masculin, în stare de inconștiență) de sub tractor și au predat-o echipajului de prim ajutor.
Din păcate aceasta nu prezenta semne compatibile cu viața iar decesul a fost declarat de către medicul echipajului.
În ultimele 24 de ore, pompierii arădeni au acționat pentru localizarea și stingerea a 12 incendii înregistrate la nivel județean.
Din totalul celor 12 incendii care au avut loc în perioada menționată, 10 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată, deșeuri menajere/culturi agricole), fiind afectate peste 8 hectare de vegetație uscată și 2 hectare de grâu.
Reamintim faptul că, potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă!
Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, facem apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
✓ desfăşurarea arderii numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;
✓ arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
✓ colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată;
✓ executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
✓ curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
✓ asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
✓ supravegherea permanentă a arderii;
✓ stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
✓ se interzice acoperirea focarelor cu pământ.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.