Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Acțiuni împotriva coronavirusului la nivelul Județului Arad

Acțiuni împotriva coronavirusului la nivelul Județului Arad
Comentează 0

La nivelul Județului Arad, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și  Conducere a Intervenției, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 88 de persoane. Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este de 1416. În ceea ce privește persoanele izolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 1181, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de izolare la domiciliu este 8893.

 

***

 

Polițiștii arădeni, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali acționează integrat în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, pe parcursul zilei de ieri, 21.06.2020, polițiștii arădeni au verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 1058 persoane și 7 societăți comerciale sau persoane fizice autorizate, fără să constate abateri.

 

 

În decursul a 24 de ore (21.06, ora 7.00 – 22.06, ora 7.00), jandarmii arădeni au verificat 124 persoane cu privire la respectarea măsurilor de autoizolare la domiciliu.  Ca urmare a verificărilor efectuate, jandarmii arădeni au aplicat o amendă contravențională pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea la domiciliu, în valoare de 2.500 lei.

 

 

 

Polițiștii locali arădeni, asigurând cu un efectiv de 26 de cadre și 13 mijloace auto mai multe tipuri de activități legate de prevenirea răspândirii COVID-19 și aplicării prevederilor din legislația specifică stării de alertă, inclusiv paza unor centre de carantină, au verificat, în intervalul 20.06, ora 19.00 - 21.06, ora 19.00, 120 de persoane față de care s-a instituit măsura izolării la domiciliu. În urma tututor activităților efectuate, nu au constatat abateri.

 

 

***

 

În contextul stării de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la normele şi restricţiile legale specifice. Mesajul lor este:

Obiectivul nostru este siguranța cetățeanului.

Multumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!”

 

***

Documentele  oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiuna Hotărâri și legislație.  Amintim că o altă pagină web ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

 

Biroul de presă                                                                                               22.06.2020

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite