Acțiune în forță: percheziții la neolegionarii care și-au dat în petec în ultimul timp și la persoane acuzate de coruperea alegătorilor, spălare de bani și fals informatic
Instituțiile statului au intervenit în forță în această dimineață, când au început să facă percheziții la neolegionarii care și-au dat în petec în ultimele zile, încercând să readucă în actualitate vremuri de mult apuse. De asemenea, au fost luate în vizor și fapte de săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălarea banilor și fals informatic.
„În cursul zilei de astăzi, 7 decembrie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Inspectoratul General al Poliției Române au demarat o acțiune comună care urmărește sancționarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online, pe diferite platforme de socializare, constând în îndemnarea publicului la săvârșirea unor infracțiuni sau incitarea la violenţă și ură împotriva unor persoane pe motiv că fac parte dintr-o anumită categorie definită pe criterii de etnie, orientare sexuală ori pe motivul exprimării opțiunilor politice în contextul procesului electoral din România.
În acest sens, sunt efectuate nouă percheziții domiciliare în mai multe localități.
Activitățile operative sunt realizate în șapte dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, incitare la violență, ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, fapta persoanei de a promova în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, fapta de a promova în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002.
Perchezițiile vizează comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online și care pot fi împărțite în două categorii: mesaje care incită la violență împotriva unui candidat la alegerile prezidențiale sau împotriva celor care susțin un anumit candidat și mesaje care promovează concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase.
În cadrul aceluiași demers, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a efectuat 9 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Timiș, Maramureș, Sălaj și Neamț, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, constând în aceea că, în data de 30.11.2024, în localitatea Tâncăbești, județul Ilfov a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mișcării legionare, Corneliu Zelea - Codreanu și a altor 13 membri ai mișcării, la care au participat aproximativ 100 - 150 de persoane. Cu această ocazie persoanele vizate de anchetă, alături și de alte persoane încă neidentificate, au folosit steaguri cu simboluri ce reprezintă Mișcarea Legionară, au purtat uniforme legionare și au adoptat simboluri specifice, cum este salutul specific Mișcării Legionare. Ulterior, în spațiul public, prin intermediul aplicației Tik Tok, au fost distribuite mai multe videoclipuri cu aspecte de la comemorarea de la Tâncăbești”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procurorii anunță că acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet și de poliție din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect.
Trei percheziții la Brașov
De asemenea, procurorii Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și ofițeri din cadrul IGPR (Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate) au efectuat, în această dimineață, trei percheziții domiciliare în orașul Brașov.
„În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic și infracțiunea prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, adoptată și modificată prin Legea nr.217/2015.
Perchezițiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanțarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Președinția României, prin utilizarea unor sume de bani cu privire la care există indicii că ar putea proveni din săvârșirea unor infracțiuni, fiind ulterior introduse într-un proces de spălare a banilor”, mai anunță procurorii.
Sursa foto: captură video adevarul.ro