Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Acțiune de amploare, pe Autostrada A1 Deva-Nădlac

Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac, împreună cu cei ai Biroului de Poliție Autostrada A1 - Sibiu și ai Biroului de Poliție Autostrada A3 - Cluj, au desfășurat o acțiune de amploare, în zona de competență. Acțiunea a beneficiat de sprijinul inginerilor Registrului Auto Român și a inspectorilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Acțiune de amploare, pe Autostrada A1 Deva-Nădlac
Comentează 0

Activitățile s-au soldat cu 223 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 85.000 de lei. Dintre acestea, 45 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, și 33 pentru defecțiuni tehnice ale vehiculelor conduse.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au reținut 16 permise de conducere, din care 14 pentru viteză excesivă, și au retras 16 certificate de înmatriculare.

Au fost testate cu aparatele din dotare, pentru consum de alcool și droguri, 62 de persoane, nefiind constatate nereguli.

În cadrul acțiunii, un autoturism a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce se deplasa cu viteza de 195 km./h.. La vederea aparatului radar, care a înregistrat prezența la volan a unui bărbat, acesta ar fi oprit autoturismul și ar fi schimbat locul șoferului cu persoana care ocupa, la momentul depistării, locul pasagerului din față. În urma verificării, polițiștii au descoperit starea de fapt reală, bărbatul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei, și suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

Acțiunile polițiștilor continuă, pe toate autostrăzile din România, sub coordonarea Brigăzii de Poliție Autostrăzi, pentru impunerea disciplinei în trafic și reducerea numărului victimelor ranite grav în accidente rutiere.


Scrie un comentariu

trimite