Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Acord de colaborare între patru oraşe din trei ţări

Acord de colaborare între patru oraşe din trei ţări
Comentează 0

Orăşelul slovac Čierna nad Tisou, situat la aproximativ 400 de kilometri, este cel mai nou partener de peste hotare al oraşului Pecica.

Localitatea cu peste peste 4000 de locuitori a găzduit duminică momentul festiv al semnării Acordului de Colaborare dintre patru localităţi reprezentând trei ţări: alături de Pecica şi localitatea gazdă fiind oraşele maghiare Battonya şi Záhony (prima înfrăţită cu Pecica, iar a doua aproape de încheierea procedurii de înfrăţire).

Ceremonia a avut loc la sediul administraţiei locale, în prezenţa viceprimarului Victor Palko şi a membrilor Consiliului Local, invitaţii fiind salutaţi de primarul Marta Vozáriková, care a citit textul acordului care prevede schimburi de experienţe şi găsirea de oportunităţi în interesul comun al localităţilor semnatare, în toate domeniile, de la administraţia locală la cultură.

„Mă bucur că am putut să ne facem prieteni noi şi aici, în Slovacia. Am deja câteva idei de la care am putea pleca şi sper ca într-un an, doi, să putem depune proiecte concrete pentru finanţare din fonduri europene” - a spus primarul Petru Antal după semnarea Acordului de Colaborare.

Autorităţile locale din Záhony au o relaţie foarte bună cu cele din Čierna nad Tisou, distanţa dintre cele două oraşe fiind de doar aproximativ 22 de kilometri şi ele au propus colaborarea cu Pecica.

Programul de duminică a continuat cu deschiderea festivă a Festivalului Verii din oraşul slovac, urmat de concerte.

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite