Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Acestea sunt mâncărurile și băuturile ”sănătoase” care ne fac rău

Alimentele considerate sănătoase, precum batoanele de cereale şi biscuţii dietetici, sunt pline de zaharuri care, deşi ne fac să ne simţim mai energici pe moment, nu sunt deloc sănătoase, potrivit nutriţionistului britanic Sarah Schenker.

Acestea sunt mâncărurile și băuturile ”sănătoase” care ne fac rău
Comentează 0

 „Mulţi oameni sunt induşi în eroare de unele alimente despre care ei cred că sunt sănătoase, când, în realitate, lucrurile stau diferit. Există însă gustări cu un conţinut nutritiv care le pot înlocui, care ne pot ajuta să devenim mult mai energici, activi şi sănătoşi”, spune Schenker.

De la biscuiţi dietetici, la prăjituri de ovăz cu humus. Prăjiturile de ovăz au un conţinut de zahăr mult mai scăzut decât biscuiţii dietetici din comerţ şi sunt o sursă grozavă de fibre. Unse cu humus, acestea capătă şi un conţinut de vitamine şi minerale.

De la plăcinte, la fructe uscate. Pentru a ne potoli gustul de „ceva dulce”, fructele uscate sunt o alternativă sănătoasă.

De la batoane de cereale, la pâine integrală cu unt de arahide. Batoanele de cereale conţin adesea mult zahăr, în timp ce untul de arahide este o sursă naturală de proteine, care ajută le menţinerea nivelelor de energie.

De la batoane cu fructe procesate, la un mix de alune şi stafide. Acest amestec are un conţinut mare de apă care ajută la hidratare, lucru care îmbunătăţeşte nivelul de energie.

De la suc de fructe, la apă de cocos. Chiar şi sucurile naturale pot fi nesănătoase din cauza conţinutului mare de zahăr, ale cărui efecte se văd mai ales asupra dinţilor. Apa de cocos conţine mai puţin zahăr decât majoritatea sucurilor de fructe, aşa că este o alegere mai bună atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.

Sursa stiripesurse.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite