Accident rutier în zona industrială a Aradului
În dimineața zilei de luni, 16 Ianuarie, în jurul orei 07:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în cazul producerii unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, un Ford și o Mazda și un autobuz, în Zona Industriala a municipiului Arad.
În fiecare mijloc de transport se aflau doar conducătorii auto.
Pentru misiune au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu: o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD TIM.
În urma accidentului a rezultat o victimă (conducătoarea auto dintr-un autoturism), conștientă cooperantă, neîncarcerată.
Victima a fost transportată la spital de către echipajul SMURD TIM pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Pompierii arădeni au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului, după cum ne-a relatat Biroul de Presă al ISU Arad.