Accident mortal pe Bulevardul Nicolae Titulescu!
Azi-dimineață, în jurul orei 06.20, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Potrivit IPJ Arad, din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 32 de ani, din Arad, în timp ce conducea o autoutilitară pe Bulvevardul Nicolae Titulescu, ar fi acroșat un pieton, angajat în traversarea străzii.
Din nefericire, în urma impactului, pietonul a decedat. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani, din județul Suceava.
Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a indicat că acesta nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.