Accident înfiorător, în Italia: 4 români au murit, între care doi copii
Accident cumplit, în Italia. Patru români au murit, printre care un bebeluș de 10 luni și o fetiță de 10 ani. În teribilul accident au fost implicate un camion și două mașini. Conform primelor reconstituiri, una dintre cele două mașini a lovit un camion, apoi a ricoșat și a lovit un alt autoturism.
Un accident deosebit de grav a avut loc vineri, 5 iunie, pe autostrada A1, între Arezzo și Monte San Savino (Toscana), în urma căruia 4 cetățeni români și-au pierdut viața și 7 persoane au fost rănite, informează rotalianul.com.
Accidentul a avut loc între un TIR și două autoturisme, în direcția sud, spre Roma. Autostrada a fost închisă pe ambele sensuri de mers.
Între persoanele decedate se numără doi adulți și doi copii, o fetiță în vârstă de 10 ani și un bebeluș de numai 10 luni, toți de naționalitate română. Cei 7 răniți, printre care doi minori de 8 și respectiv 13 ani, au fost transportați la spital.
Cei patru români care au murit se aflau într-una dintre cele două mașini, un autoturism tip monovolum Volkswagen Sharan care transporta încă patru persoane.
Sursa: realitatea.net