(FOTO) Accident în Vlaicu. Un biciclist a fost proiectat câțiva metri, până pe liniile de tramvai
Ieri, 24 august, un bărbat de 66 de ani, din Pecica, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, la intersecția cu strada Meșterul Manole, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un arădean de 53 de ani.
În urma coliziunii, al doilea autoturism a fost proiectat într-un biciclist de 59 de ani, care la rândul său, a fost proiectat 20 de metri până pe liniile de tramvai.
Cei trei conducători de vehicule au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind răniți. Testarea acestora cu aparatele din dotare a avut rezultat negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.