Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Accident grav pe DN6: coliziune frontală între un autoturism și un autotren! Un mort și un rănit

Un accident tragic s-a produs, joi dimineață, pe DN6 Orșova-Caransebeș. În urma evenimentului rutier, o persoană și-a pierdut viața, alta a fost rănită, iar traficul a fost complet blocat mai multe ore.

Accident grav pe DN6: coliziune frontală între un autoturism și un autotren! Un mort și un rănit
Comentează 0

UPDATE 9.15: Centrul Infotrafic al IGPR anunță că traficul a fost reluat pe DN6 Orșova - Caransebeș.

Traficul pe DN6 Orșova - Caransebeș este complet blocat pe ambele sensuri în urma unui accident rutier produs între un autoturism și un autotren, anunță Poliția Română. Accidentul s-a soldat cu o persoană decedată și alta rănită ușor. 

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul IGPR, autoturismul și autotrenul au intrat în coliziune frontală. 

În urma evenimentului rutier, un bărbat a decedat, iar un altul a fost rănit. Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri, la kilometrul 368, între localitățile Orșova și Topleț.

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unei coliziuni frontale dintre un autoturism și un autotren, traficul pe DN6 Orșova – Caransebeș este oprit pe ambele sensuri la kilometrul 368, între localitățile Orșova (jud. Mehedinți) și Topleț (jud. Caraș-Severin). Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste înțelegere față de situația creată și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului", se arată într-un comunicat remis de IGPR.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite