Accident cu 7 victime, în Hunedoara, între care şi doi copii
Un grav accident rutier s-a petrecut, sâmbătă dimineaţă, pe DN7, în localitatea Veţel, judeţul Hunedoara. Atenţie, imaginile sunt şocante şi vă pot afecta emoţional!
Potrivit primelor informaţii, două autoturisme s-au lovit, în urma unei depăşiri neregulamentare. 7 persoane au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Printre victime sunt şi doi copii.
"Sunt şapte victime, dintre care doi copii, unul de 8 ani şi unul de 14 ani. Accidentul a avut loc la ieşire din Leşnic, spre Ilia", a declarat, pentru mediafax.ro, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, Călin Dumitrescu.
Potrivit ISU Hunedoara, pompierii salvatori ai Secţiei Ilia şi Detaşamentului Deva au ajuns rapid la locul accidentului şi au constatat că cei 7 răniţi prezentau politraumatisme, în urma accidentului, dar erau toţi conştienţi. Trei dintre răniţi au rămas blocaţi în maşini, fiind scoşi de echipele de descarcerare.
Răniţii au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la UPU Deva. Răniţii adulți au vârste cuprinse între 33 şi 62 de ani.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, pe DN 7 Arad - Deva, la kilometrul 408, în afara localităţii Leşnic, judeţul Hunedoara.
Sursa: realitatea.net